NationalUltima ora

Jaf armat pe autostrada Bucureşti-Piteşti: hoţii au plecat cu peste 20 de kg de bijuterii din aur

O maşină care transporta o cantitate importantă de aur, cel mai probabil lingouri şi bijuterii, a fost jefuită de mai mulţi indivizi înarmaţi, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Hoţii se aflau într-un autoturism de culoare neagră, dotat cu girofar şi baston tipic Poliţiei Rutiere.

O cantitate considerabilă de bijuterii a fost furată, cu puţin timp în urmă, pe A1, pe sensul de mers Bucureşti-Piteşti. Valoarea bijuteriilor ar fi de aproximativ un milion de euro.

Un autoturism care transporta bijuterii pentru o firmă care făcea o prezentare a fost obligat să tragă pe dreapta de trei indivizi înarmaţi, cu feţele acoperite. Hoţii au spart geamurile maşinii de valori şi au plecat cu peste 20 de kg de aur. Maşina nu era blindată.

Se pare că hoţii au acţionat la pont pentru că maşina de transport nu atragea în niciun fel atenţia.

„Hoţii erau cu un autoturism de culoare neagră cu girofar şi baston tipic Poliţiei Rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dan Dinu, la Realitatea TV.

Persoanele aflate în autoturismul atacat nu au fost rănite.

Poliţia Rutieră a instalat filtre pentru a-i prinde pe hoţi. Traficul nu a fost oprit pe autostradă.

Jafuri similare au avut loc în ţară, în ultima perioadă. Cel mai recent jaf a avut loc pe 10 iunie anul acesta pe şoseaua de centură a Capitalei. Autoturismul unui bărbat care ridicase de la bancă 200.000 de euro a fost blocat în trafic de trei bărbaţi cu cagule pe faţă care l-au amenintat cu pistolul si au sustras banii.

Cu doar o lună înainte, pe 24 mai a avut loc un incident similar. Doi bărbaţi au fost prădaţi ca-n filme după ce au ridicat bani de la o bancă din Sectorul 4. Hoţii le-au blocat maşina în trafic şi au furat o borsetă în care cele două persoane aveau 200.000 de lei. Jaful armat a avut loc în jurul orei 18.00. Bărbaţii mergeau cu un autoturism de teren pe Şoseaua Giurgiului, când maşina le-a fost blocată de două autoturisme, din care au coborât mai mulţi indivizi îmbrăcaţi în haine negre. Bărbaţii jefuiţi vindeau şi cumpărau fier vechi.

Pe 28 februarie 2011 mai multi romi din Sintesti au fost jefuiţi de 180.000 de euro de doi tâlhari înarmaţi, care circulau cu o maşină cu girofar. În plină zi, la intrarea in Jilava, pe un drum extrem de circulat, o maşină cu girofar şi sirena a blocat în trafic autoturismul victimelor. Doi bărbaţi înarmaţi, cu feţele acoperite au trecut imediat la treabă. Un complice îi aştepta la volan.

REALITATEA.NET

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button