National

Șapte țări membre UE, printre care și România, apără rolul energiei nucleare în viitorul mix

Șefi de stat și de guvern din șapte țări membre ale Uniunii Europene, printre care și România, apără rolul energiei nucleare în Europa, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene făcută publică joi, potrivit Agerpres.

Scrisoarea, datată 19 martie, este semnată de preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-miniştrii din Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Slovenia.

Este „un apel de urgenţă pentru a asigura reguli ale jocului echitabile pentru energia nucleară în UE, fără a exclude politici şi avantaje climatice şi energetice”, se menţionează în textul postat online pe site-ul guvernului polonez.

Acest apel intervine în plină discuţie privind combaterea schimbărilor climatice în UE şi Pactul verde european, care ar urma să condiţioneze accesul la finanţări şi deci investiţiile pentru numeroşi ani.

Nu toate statele membre susțin energia nucleară

Anumite ţări sunt favorabile includerii energiei nucleare în acest mix datorită avantajelor climatice, întrucât produce emisii foarte scăzute de CO2. Alte ţări, precum Germania şi Austria, se opun acestei perspective.

Semnatarii scrisorii cer „ca politicile energetice şi climatice europene să susţină toate căile către neutralitatea climatică, potrivit principiului neutralităţii tehnologice”. …https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/sapte-tari-membre-ue-printre-care-si-romania-apara-rolul-energiei-nucleare-in-viitorul-mix-1474113

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button