SPORT

Sporting Juniorul Vaslui cautã revansa

ADVERSAR… Sporting Juniorul Vaslui întâlneste sâmbãtã, de la ora 17.00, în deplasare, pe CS Dante Botosani, echipã pe care a mai întâlnit-o la barajul de promovare în Liga 3, dar si în turul acestei editii de campionat. În ambele întâlniri, vasluienii au jucat mai bine, si-au creat ocaziile mai importante, dar s-au vãzut învinsi.

Fotbalistii vasluieni au acum ocazia sã-si ia revansa în fata botosãnenilor dupã înfrângerile suferite în 2020. De asemenea, trupa antrenatã de Adi Racovitã cautã sã recupere punctele pierdute pe teren propriu în runda precedentã, 1-1 cu Bradu Borca. Portarul Vasluiului, Ionut Ailenei (19 ani), sperã ca echipa sã facã un joc solid în deplasarea de la Botosani: „Mergem la Dante Botosani sã luãm toate cele trei puncte. Este si un meci de orgoliu. Tot timpul, când ne-am întâlnit cu ei, am pierdut si vrem sã le-o întoarcem chiar la ei acasã. Pentru mine remiza cu Bradu Borca este ca o înfrângere. Îmi doream mult toate punctele, însã nici noi nu am avut o atitudine care sã ne ajute sã obtinem victoria.”, a spus portarul Ionut Ailenei. Înaintea acestei runde, „galben-verzii” sunt pe sapte, cu 17 puncte, în timp ce botosãnenii se aflã pe locul opt, cu 13 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button