„Pastile cele sfintite astãzi nouã S-a arãtat. Pastile cele noi si sfinte, Pastile cele de tainã, Pastile cele preacinstite, Pastile Hristos-Izbãvitorul”

Scrisoarea pastoralã a Preasfințitului Pãrinte Episcop Ignatie la slãvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, anul mântuirii 2021:

Cinstiti slujitori ai Sfintelor Altare,

Cuvios cin monahal,

Iubiti frati si surori împreunã-rugãtori,

Hristos a înviat!

În aceastã noapte sfântã si binecuvântatã totul este plin de luminã. Dumnezeu, prin slujitorii Bisericii, ne cheamã sã ne împãrtãsim din lumina Învierii lui Hristos.

Orice suflet însetat de bine si frumos doreste sã fie învãluit de luminã si sã devinã luminã. De fapt, întreaga viatã a omului este o neîncetatã alergare dupã luminã, care înseamnã credintã, dragoste si sens.

Noaptea Învierii lui Hristos ne descoperã un adevãr fundamental: când se aratã lumina, omul nu o poate refuza. Aleargã înspre ea ca sã o primeascã, cu nãdejdea cã viata lui poate fi transformatã si umplutã de luminã. Dar nu aleargã oricum, ci în tãcere si smerenie, în sfialã si în rânduialã.

De aceastã realitate suntem încredintati chiar de ritualul primirii luminii din noaptea sãrbãtorii Pastilor. Înainte de invitatia slujitorului Sfântului Altar de a primi lumina, toate luminile din bisericã sunt stinse. Se asterne o liniste si o stare de asezare interioarã, care izvorãste din asteptarea momentului iesirii preotului sau a episcopului cu lumânarea în fata iconostasului, pentru a ne aprinde cu totii lumânarea din lumina purtãtoare de tainã a luminii Învierii lui Hristos. Toate aceste clipe sunt trãite în tainã, liniste si multã reculegere, pentru cã lumina nu poate fi absorbitã spiritual de inima unde se gãseste gãlãgie permanentã, tulburare pãtimasã si risipire lãuntricã.

Stim din mãrturia celor care au fost învredniciti de Dumnezeu sã primeascã starea de luminã cã ea se trãieste în tainã si multã interiorizare. E nevoie doar de câteva crâmpeie de liniste ale sufletului nostru pentru ca lumina sã-si facã drum înspre adâncurile existentei noastre.

Oricât de mult întuneric ar fi în jurul nostru, ivirea firicelului de luminã coincide cu risipirea a tot ceea ce ne poate arunca în deznãdejde si tristete.

Odatã pãtrunsã lumina în inima noastrã, suntem martorii unei prefaceri lãuntrice, de care ne vom uimi si noi. Aceastã luminã ne va povãtui sã întelegem cã doar ceea ce se trãieste ca tainã si tãcere, ca discretie si profunzime, are cu adevãrat valoare pentru împlinirea noastrã duhovniceascã completã si este de mare pret în fata lui Dumnezeu. Restul, este vorbã-n vânt si luptã zadarnicã de a albi tãciunele vietii noastre.

Iubiti credinciosi, 

Evenimentul în sine al Învierii a avut loc în tainã si în abundentã de luminã. În afarã de Hristos, Cel care este Viata fiintialã, nimeni nu a fost martorul propriu-zis al momentului exact al sfãrâmãrii boldului mortii si al risipirii întunericului de cãtre lumina incandescentã a Învierii lui Hristos.

De aceea, Învierea lui Hristos este definitivã si irevocabilã, pentru cã El este singurul care-si învinge propria moarte, care cuprinde si moartea noastrã, pãtrunsã în datul existential al firii noastre, ca urmare a pãcatului.

Iisus este unicul din istoria întregii umanitãti care Se învie pe Sine Însusi si nu este înviat de cãtre altcineva. Toate celelalte învieri, oricât de uimitoare au fost, sunt biruinte din exterior, dar nu mai putin adevãrate, asa cum a fost în cazul fiului vãduvei din Nain, în cazul dreptului Lazãr, prietenul Domnului Hristos sau în cazul fiicei lui Iair, dovadã cã toti s-au reîntors în moartea de care au fost izbãviti doar pentru un rãstimp.

Învierea lui Hristos este pentru vesnicie, pentru cã Cel care a biruit moartea este Însusi Dumnezeu desãvârsit si Om desãvârsit. Este Însãsi Vesnicia. Prin Înviere, El nu s-a mai întors niciodatã la viata de dinainte de rãstignire si de moarte, ci ne-a fãcut pãrtasi unei vieti noi, în care spiritul a covârsit materia, transfigurându-o, în care moartea a fost anihilatã de viatã si în care firea umanã, fragmentatã de pãcat, a primit darul unitãtii indisolubile a firii umane îndumnezeite din Persoana lui Hristos.

„Moartea Lui – a lui Hristos –  a fost o surprinzãtoare sfîsiere, în care au fost cuprinse tot rãul din lume si toate mortile noastre, astfel încât toatã angoasa, toatã ura, toatã dezbinarea, moartea întreagã si toate mortile noastre sunt nimicite sau, mai degrabã, preschimbate, cu aceeasi fortã, în încredere, în iubire, unitate si viatã prin Cel sau, mai degrabã, în Cel Care a fost ascultãtor Tatãlui pânã la moarte si Care, fiind de-o-fiintã cu Tatãl si cu Duhul în desãvârsirea treimicã, S-a fãcut de-o-fiintã cu noi, pânã la iad, pentru ca însusi iadul nostru, însãsi moartea noastrã, sã se umple de luminã; pentru ca, fie si numai un pic, libertatea noastrã sã se lase înduplecatã întâlnind iubirea”s2t.

Astfel, Învierea lui Hristos „este izvor de viatã dumnezeiascã pentru noi în viata pãmânteascã, un izvor de putere si de curãtie”s3t.

Dragii mei,

Hristos Cel înviat nu S-a arãtat tuturor celor care L-au întâlnit sau L-au cunoscut în diferite împrejurãri, atunci când El propovãduia realitãtile noi si unice ale Împãrãtiei lui Dumnezeu, ci doar anumitor persoane.

S-a arãtat tot în tainã celor care Îl iubeau atât de mult. Nu a cãutat sã transforme cea mai mare biruintã sau bucurie din istoria umanitãtii într-un spectacol gratuit pentru toti cei care s-au îndoit de autenticitatea dumnezeirii si învãtãturii Lui sau pentru toti cei care L-au calomniat, prin ingratitudine si minciuni sfruntate. Nu S-a dus în fata celor care L-au batjocorit pe Cruce, prin ironia muscãtoare cã dacã altora le-a fãcut minuni, sã facã si acum o minune, pentru a scãpa de chinurile fizice si tortura dispretului celor de pe dealul Golgota. Nici nu a mãrsãluit pe drumurile Ierusalimului, pentru a face o baie de multime, demonstrând ostentativ cã a izbutit sã facã ceva ce niciun pãmântean nu a mai reusit vreodatã. Nici mãcar ucenicilor Sãi sau femeilor mironosite nu li S-a arãtat ostentativ, pentru a le demonstra ceva sau pentru a flutura stindardul unei biruinte nemaiântâlnite pânã la El. Sintetizând, as spune cã nu a cãutat sã impunã spectaculos celorlalti Învierea Sa.

Nimic din toate acestea. Pentru cã evenimentul Învierii Domnului are drept continut dragostea rãstignitã a lui Hristos pentru întreaga omenire. Este dragostea care Se jertfeste pentru altii. Este dragostea care „a pironit pãcatul lumii, a gustat moartea si a pogorât întru cele mai de jos ale iadului”s4t, ca sã ne dea „putinta  de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice”s5t. Iar dragostea nu poate fi decât discretã si delicatã. Nu se impune, ci creeazã spatii de libertate. Nu cautã sã facã paradã, ci rãmâne tainicã.

De ce S-a arãtat Hristos doar unora, nu tuturor? Si acestora, în taina personalã a fiecãruia, nu în fosnetul unei adulãri publice. Hristos nu S-a arãtat înviat si altor oameni, pentru cã „arãtarea, cunoasterea si recunoasterea Lui este recunoasterea iubirii. Numai iubirea cunoaste si recunoaste iubirea. El n-avea de ce sã se arate rãutãtii, pentru cã rãutatea, chiar când vede, rãstãlmãceste iubirea. Degeaba L-ar fi vãzut dusmanii înviat; ura lor nu s-ar fi identificat cu iubirea Lui. Numai iubirea alor Lui, care L-au cunoscut cu adevãrat si L-au crezut, putea sã-L recunoascã, sã-L creadã si sã-L înteleagã deplin”s6t.

„Dar atunci de ce Învierea rãmâne tainicã? Din respect pentru libertatea noastrã. Cel înviat nu Se impune. El nu Se aratã dupã puterile acestei lumi, ci se reveleazã doar celor care Îl primesc în foc si dragoste. Nu Învierea provoacã credinta, ci credinta permite Învierii sã se manifeste”s7t.

Dreptslãvitori crestini,

Din nefericire, omul zilelor noastre are tendinta de a transforma totul în spectacol, în circ si gãlãgie, încât cel care urlã mai tare are deja impresia si pretentia cã tot ceea ce rosteste devine un adevãr de neocolit pentru absolut toti ceilalti. Astfel, cel care se plaseazã vehement întotdeauna în opozitie fatã de opinia bunului simt crede cã are si dreptate. Paradoxal, cel care se aratã mai vulgar, crede cã este si simpatic.

Sã nu aveti încredere în oamenii care urlã, chiar dacã îi socotiti animati de intentii bune sau benefice pentru societate. Cei care urlã frenetic si pãtimas, de fapt suferã de micime sufleteascã si de trufie egocentricã. Sunt vicleni si vor, cu orice pret, ca toate reflectoarele natiunii sã se abatã peste umila si palida lor viatã, care, din pãcate, nu are nici mãcar pentru ei o umilã semnificatie. Vor sã smulgã, de multe ori prin minciunã, ipocrizie si manipulare, popularitate ieftinã, care cred ei cã le conferã legitimitate.

Feriti-vã de cei care se hrãnesc cu stridente. De cei care simt nevoia sã prefacã toate compartimentele vietii omului într-un spectacol urât si poluat de superficialitate. Pentru acestia, viata devine un imens spectacol, în care toate rufele se spalã în vãzul si auzul tuturor. Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spatiul sau mediul public toate vulgaritãtile, care dintr-odatã par absolut necesare pentru a atinge cota maximã de rating sau de vizualizãri. Pentru acestia, însãsi credinta devine tema unui spectacol de prost gust, în care îsi asumã autoritarist rolul de proprietari privilegiati ai adevãrului și în care sãrbãtorile sunt transformate în ocazii de benchetuialã si celebrãri triumfaliste si festiviste, lipsite de smerenia si linistea dãtãtoare de frumusete si deschidere fatã de tainele si semnificatiile profunde pe care le implicã orice zi de praznic sfânt.

Învierea Domnului Hristos ne învatã cã doar ceea ce este trãit în tainã si rugãciune, în smerenie si delicatete, în iubire si frumos, poate schimba fata lumii si inima omului. Cã Pastile sunt adevãratã sãrbãtoare doar pentru cel care are ochi sã vadã cele nevãzute, doar pentru cel care are inimã sã simtã pulsul harului dumnezeiesc si doar pentru cel care are suflet sã se hrãneascã cu lumina lui Hristos.

Rogu-vã, lãsati-vã purtati de taina praznicului Învierii Domnului, ca la rându-vã sã fiti purtati de lumina, frumusetea si bucuria negrãitã a unei vieti trãite în liniste si în iubirea lui Hristos.

Fie-vã sãrbãtorile pline de luminã, de bucuria celor dragi ai dumneavoastrã si pline de dor dupã Hristos, sensul si adevãrata împlinire a fiecãrui om.

Hristos a înviat! Adevãrat a înviat!

Al vostru pãrinte si frate de tot binele voitor si fierbinte rugãtor,

† Pãrintele Episcop Ignatie al Husilor