DeschidereLocalUltima ora

Bărbat înjunghiat de concubină, lăsat să zacă până și-a dat ultima suflare

OMOR… Crimă cu sânge rece pe strada Narciselor din Vaslui, o femeie și-a ucis concubinul.

ÎNJUNGHIAT… Crimă cumplită pe strada Narciselor din municipiul Vaslui, unde o femeie de 32 de ani și-a înjunghiat concubinul pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Deși incidentul a avut loc de Paște, nimeni nu a anunțat poliția sau ambulanța. Rănit grav, bărbatul a zăcut la pat patru zile, până miercuri seara, când a decedat. În tot acest timp, femeia a încercat să mușamalizeze fapta, schimbându-l pe bărbat de hainele pătate de sânge.  Când a văzut că bărbatul abia mai respiră și este inconștient, aceasta a mers într-o altă cameră a casei, unde locuia fratele celui înjunghiat. Deloc afectată de cele întâmplate, femeia i-a spus senină cumnatului că bărbatul său își dă ultima suflare.

Vestea că Lucian B. (51 ani) a fost omorât de consoarta sa i-a șocat pe vecini, chiar dacă între cei doi au mai avut loc conflicte. “Fratele lui era în aceeași casă, dar în altă cameră, cu căștile pe urechi, asculta muzică. Ea s-a dus la cumnatul ei și i-a spus că Lucian își dă ultima suflare. Când s-a dus să-l vadă, a zis că l-a găsit pe fratele lui la marginea patului, pe jumătate dezbrăcat, tăiat în zona abdomenului. A anunțat repede salvarea, dar nu a mai avut ce să-i facă. Inima abia îi mai bătea. L-au declarat mort de acasă. Din ce am aflat și noi, l-ar fi înjunghiat prima dată la picior, apoi i-a înfipt cuțitul de mai multe ori în abdomen. După ce l-a înjunghiat, s-a gândit să mușamalizeze crima. Fratele decedatului ar fi găsit o balie plină cu haine pătate de sânge. Ea a fost tot timpul mai plecată de acasă cu capul, tot timpul s-a certat cu el, se mai și altoiau atunci când consumau alcool, dar niciodată n-am crezut-o capabilă de așa ceva”, ne-au declarat vecinele bărbatului decedat. Femeia nu și-a recunoscut inițial fapta. Aceasta a spus că un prieten de pahar l-a înjunghiat, apoi că bărbatul s-ar fi rănit singur. Într-un final femeia a fost nevoită să recunoască că ea l-a înunghiat și l-a abandonat în agonie. Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice și cel mai probabil va fi supusă unei expertize care va stabili dacă a avut discernământ.

Poliția a întocmit dosar penal

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în acest caz a fost întocmit dosar penal, încadrarea juridică a faptei urmând a fi stabilită după efectuarea necropsiei. “În data de 5 mai, ora 22:12, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin 112, de către un medic din cadrul SAJ Vaslui, cu privire la decesul unui bărbat, de 51 de ani, din municipiul Vaslui, ce prezenta o plagă înjunghiată, la nivelul zonei abdominale. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, din cadrul IPJ Vaslui, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul persoanei. Întrucât în cauză, există suspiciunea comiterii unei infracțiuni contra vieții, a fost informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a preluat cercetările”, a declarat Bogdan Gheorghiță, reprezentantul IPJ Vaslui. Femeia bănuită că și-a ucis concubinul a fost reținută, miercuri seara, de către polițiști și dusă în fața unui judecător de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. Femeia a mai avut probleme cu legea. Aceasta a fost cercetată după ce bebelușul ei a ajuns la spital cu mușcături pe față și mâini. Copilul a auns în grija statului.

1 comentariu

  1. unde se ajunge… in zilele noastre… interesul .. dar ea statea la el sau el statea la ea? Ca de statea el la ea???????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button