„În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.” (Ioan 5, 1-15)
Pericopele evanghelice rȃnduite de Biserică spre a fi citite la Sfȃnta Liturghie ȋn Duminicile dintre Ȋnvierea și Ȋnălțarea Domnului, ne prezintă o serie de vindecări sufletești și trupești prin care ni se arată marea dragoste a lui Hristos Mȃntuitorul față de neamul omenesc. Astfel, ȋn Duminica a doua după Paști, vedem cum Toma este vindecat de necredință, ȋn a treia Duminică după Paști femeile mironosițe sunt vindecate de frică și de ȋntristare, ȋn Duminica Samarinencii o femeie este vindecată de desfrȃnare, iar ȋn Duminica de dinaintea Ȋnălțării, unui orb, care niciodată nu a văzut de cȃnd s-a născut, ȋi este dată puterea de a vedea lumina soarelui și, totodată, de a-L vedea pe Ȋnsuși Domnul Iisus Hristos.
Astăzi, ȋn Duminica a patra după Paști, Sfȃntul Apostol și Evaghelist Ioan ne prezintă, ȋn cel de-al cincilea capitol al Evangheliei sale, cum Mȃntuitorul Hristos ȋl vindecă pe un om care era paralizat de o vreme ȋndelungată, de 38 de ani. Despre acest om, Evanghelistul ne spune că ȋndelung ȋși aștepta vindecarea la o scăldătoare din cetatea Ierusalimului, situată chiar la una din intrările ȋn cetate, și anume, Poarta Oilor. Această scăldătoare purta numele de Vitezda, care ȋn traducere ȋnseamnă ,,Casa milostivirii”. Ȋn această scăldătoare, la anumite intervale de timp, un ȋnger venea și tulbura apa, iar cel dintȃi care intra ȋn apă după tulburare, se ȋnsănătoșea, indiferent de boala de care ar fi suferit. Datorită acestui fenomen, la acea scăldătoare era mare aglomerație de oameni bolnavi de felurite boli și, mai mult de atȃt, momentul tulburării apei producea o mare ȋmbulzeală.
Ajungȃnd la scăldătoare, Mȃntuitorul ȋl vede pe acest paralitic și ȋl ȋntreabă direct: ,,Voiești să te faci sănătos?” Din răspunsul dat de cel bolnav ne dăm seama că el nu știa cine l-a ȋntrebat aceasta, nu știa că Cel cu care stă de vorbă are putere vindecătoare; de aceea, el nu răspunde asemenea altor bolnavi care au fost vindecați: ,,Da, Doamne, voiesc (vreau)!”. El ȋncearcă să dea o explicație faptului pentru care pȃnă acum nu a reușit să fie vindecat. Și ȋi spune Mȃntuitorului că nu are cine să ȋl ajute să intre ȋn scăldătoare atunci cȃnd se tulbură apa. Aflăm de aici de o altă suferință a omului ȋnafara paraliziei, și anume, suferința singurătății. Deci acest om avea o dublă suferință: și cea a trupului, dar și a sufletului. Mai mult de atȃt, probabil, nici situația lui materială nu era una decentă, ȋntrucȃt nu putea măcar să plătească pe cineva să ȋl coboare ȋn scăldătoare.
Mȃntuitorul nu ȋl mai ȋntreabă nimic, ci doar ȋi spune: ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” Și ȋndată omul s-a vindecat și a ȋnceput să meargă normal, putȃnd să ȋși ducă și patul pe care stătuse țintuit vreme de 38 de ani. Ȋnsă, faptul că paraliticul ȋși luase patul său și plecase de la scăldătoare, iscase o controversă ȋntre iudeii care fuseseră de față. Această minune a vindecării se petrecuse ȋntr-o zi de sȃmbătă, iar prin purtarea patului, iudeii socoteau că se ȋncalcă ziua de sȃmbătă. Ȋn realitate, ei nu erau interesați de faptul că paraliticul ȋși căra patul chiar și ȋntr-o zi de sȃmbătă, care era ziua de odihnă a evreilor, ci erau deranjați de faptul că ȋncă o dată Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ȋși arătase puterea dumnezeiască și iubirea Sa față de oameni. Ȋnsă și Mȃntuitorul și omul vindecat i-a lăsat pe aceștia ȋn cȃrtirea lor și și-au văzut, mai departe, de drum. Astfel, cei doi se ȋntȃlnesc, de această dată, ȋn templu. Mȃntuitorul era acolo pentru că obișnuia să le vorbească și oamnenilor din templu despre noua Sa ȋnvățătură. Cel vindecat era acolo, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru minunea ce i se ȋntȃmplase.
Aflăm acum cauza pentru care omul acela fusese paralizat o vreme atȃt de ȋndelungată. Cauza bolii sale fusese păcatul sau păcatele pe care le săvȃrșise ȋn tinerețe. De aceea, Mȃntuitorul, cu blȃndețe, nu ȋl mustră, ci ȋl sfătuiește cu discreție: ,,Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.”
Și astăzi, multe din cauzele bolilor ȋntȃlnite la oameni sunt cauzate de păcate. Principala cauză a mortalității din țara noastră sunt bolile cardiovasculare și cerebrovasculare, urmate ȋndeaproape de bolile de plămȃni și cele digestive și de ficat. Pricipalele cauze ale acestor boli sunt patimile alcoolismului, ale fumatului și ale ȋmbuibării. Tragedia este că, dacă aceste boli apăreau pȃnă acum, cu precădere, la oamenii trecuți de 60 de ani, astăzi le ȋntȃlnim foarte des la tineri de 40 de ani, de 30 de ani și chiar mai tineri. Aceasta este urmare a faptului că păcatul și patima sunt prezente ȋn viața omului ȋncă din fragedă pruncie. Astăzi, copii de 10-14 ani nu mai merg la cofetărie să mănȃnce o prăjitură și să bea un suc, ci merg ȋn cluburi, la restaurante și la terase unde consumă alcool, fumează tutun sau alte substanțe și mănȃncă tot felul de alimente chimizate de o industrie alimentară ce a pus stăpȃnire pe aproape toți oamenii. Nu este vina lor, ci a părinților care i-au născut, i-au crescut, dar nu prea i-au educat așa cum se cuvine. Părinții, și din ignoranță, dar și din ignorare, ȋși lasă copiii ȋn mrejile păcătoase ale internetului sau ale grupurilor riscante de prieteni, iar copilul se autoeducă după un set de valori amăgitoare și perfide. Din păcate, părinții, sclavi ai propriilor lor patimi (alcool, desfrȃnare, lene, lăcomie etc.), ȋși neglijează copiii și nu mai au răbdare, nu mai alocă suficient timp pentru a relaționa cu proprii copiii. Dacă ei nu mai au răbdare cu proprii lor copii, nu mai au răbdare nici cu Dumnezeu… Ce să mai vorbim să aibă răbdare cu un străin?
Răbdarea este o mare virtute care, din păcate, este din ce ȋn ce mai puțin ȋntȃlnită ȋn sufletul omului din zilele noastre. De aceea, Părintele Cleopa Ilie, despre care a auzit ȋntreg neamul romȃnesc, repeta mereu: RĂBDARE!… RĂBDARE!… RĂBDARE!…
Dintre toți bolnavii de acolo, Hristos l-a vindecat pe acest slăbănog care a avut o răbdare de fier: 38 de ani el a așteptat să intre primul ȋn scăldătoare după ce se tulbura apa. Oare cȃte dezamăgiri a trăit acest om ȋn viața sa? Răbdarea și credința sa că un ȋnger al lui Dumnezeu ȋl va vindeca prin tulburarea apei i-au adus răsplata mult așteptată, vindecarea: ȋnsă aceasta nu a fost adusă de ȋngerul lui Dumnezeu, ci de Ȋnsuși Fiul lui Dumnezeu.
Așadar, din Evanghelia de astăzi ȋnvățăm că Dumnezeu ne poate ierta de toate păcatele și ne poate vindeca de toate bolile, atȃt timp cȃt noi avem răbdare, nădejde și credința ȋn puterea vindecătoare a lui Hristos.
Mai ȋnvățăm că, oricȃt de ȋndelungată a fost așteptarea pentru a primi ceva de la Dumnezeu, ȋntotdeauna trebuie să avem recunoștință atunci cȃnd așteptarea ni s-a ȋmplinit, și să-I mulțumim Domnului așa cum și slăbănogul vindecat a mers la templu pentru mulțumire. Iar această mulțumire trebuie concretizată și ȋn mărturisirea lui Dumnezeu, așa cum și slăbănogul nu s-a oprit doar ȋn a-I mulțumi, ci s-a făcut și marturisitor al Lui Iisus Hristos, Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre.
