National

Val de pensionari în rândul magistraţilor pentru a prinde „ultimul tren” al pensiilor speciale

Zeci de procurori şi judecători si-au depus dosarele de pensionare. Cele mai multe cerere de eliberare din functie prin pensionare au fost depuse odata cu reluarea discutiilor legate de modificarile aduse la legea pensiilor, scrie ziare.com.

Val de pensionari în rândul procurorilor şi judecătorilor pentru a prinde „ultimul tren” al pensiilor speciale. Zeci de procurori de la toate structurile de parchete din tara, inclusiv de la cele militare, vor să iasă din sistem înainte ca legea pensiilor să fie modificată şi si-au depus dosarele de pensionare. In prezent, un magistrat se poate pensiona daca are o vechime in sistemul juridic de cel putin 25 de ani, indiferent de varsta. Margistraţii încearcă astfel sa iasă din sistem cu pensii de serviciu, care uneori sunt chiar mai mari decat salariul, inainte de preconizatele modificari inclusiv la legile justitiei.Pe ordinea de zi a sedintelor din lunile mai si aprilie organizate de sectia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt liste cu cereri de eliberare din functie prin pensionare, scrie ziare.com.

Printre cei care au depus cerere de eliberare din funcţie prin pensionare sunt Gigel Pirlog, procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a instrumentat dosarul retrocedarilor de terenuri de la Nana si Iasinovschi Sorin Eugen, procuror in cadrul Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), dar si de procurorul militar Marian Virgiliu Istrate. Acesta a facut parte din echipa de procurori care a instrumentat de dosarul „Mineriadei”. …https://www.romaniatv.net/val-de-pensionari-in-randul-magistratilor-pentru-a-prinde-ultimul-tren-al-pensiilor-speciale_5521638.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button