National

Fetițele din Brașov care au murit intoxicate fuseseră spălate pe cap cu insecticid de mama lor, pentru că aveau păduchi

Primarul din Ungra, comuna brașoveană unde sâmbătă două fetițe au murit intoxicate cu tomoxan, a declarat la Antena 3 că mama și-a spălat pe cap copiii cu insecticid.

Femeia ar fi recurs la tomoxan, o substanţă folosită la deparazitarea externă a oilor, în încercarea de a le scăpa pe copilele ei de păduchi, spune primarul comunei Ungra. Două dintre fetiţe, în vârstă de 7 şi 9 ani, au murit, iar mama, bunica şi cea de-a treia fetiţă, în vârstă de 8 ani, se află la spital, în stare gravă. Fetița a fost preluată de elicopter și dusă la Spitalul din Târgu Mureș. Mama celor trei minore le-a spălat cu substanţa tomoxan pe cap crezând că îndepărtează păduchii. Fetele aveau păduchi pe cap şi tomoxan este o substanţă destul de toxică şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Silviu Şchiopu, primarul comunei Ungra: „Nu ştiu cine a învăţat-o şi a îndrumat-o să facă chestiile astea. Ne pare foarte rău. Toată comuna este în stare de şoc. Foarte trist. Tomoxan este pentru deparazitarea externă a ovinelor. Este o substanţă foarte periculoasă şi foarte tare pentru a se folosi pe oameni”, a mai spus primarul.
Citeşte întreaga ştire: Fetițele din Brașov care au murit intoxicate fuseseră spălate pe cap cu insecticid de mama lor, pentru că aveau păduchi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button