Cu un ochi râde și cu celălalt plânge. Frumoasa actriță care a provocat accidentul din urmă cu câteva săptămâni pe Șoseaua de Centură a fost externată. Prietena ei însă, cea care se afla pe scaunul din dreapta, a fost transferată de la Spitalul „Sfântul Spiridon” către spitalul de Neurochirurgie, în stare critică
Frumoasa actriță care a provocat un accident rutier pe șoseaua de centură a Iașului a fost externată. După mai multe zile de îngrijiri medicale, tânăra a plecat acasă, însă în spital a rămas prietena ei, cea care se afla pe locul din dreapta. Acum, Loredana Bran se roagă ca prietena ei să scape cu viață. Practic, așteaptă o minune, o minune în care medicii nu prea cred. În urma impactului, Olga, o tânără din Republica Moldova, a fost zdrobită practic și a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. La câteva zile după ce a ajuns pe patul de spital, a suferit un accident vascular cerebral, iar starea ei s-a înrăutățit. Ieri, Olga a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie, în stare gravă. Medicii depun toate eforturile pentru a-i salva viața, însă neurologic vorbind, este extrem de afectată.
„Tânăra, pasager în dreapta, a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie, în stare gravă. Activitatea ei cerebrală este afectată. În continuare rămâne pe ATI”, au precizat medicii din Iași.