spot_img
spot_img
26.2 C
Vaslui
07-iun.-2025

Constanţa: Incendiu pe circa 300 de hectare cu vegetaţie uscată în zona Vadu

- Advertisement -

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au intervenit timp de aproximativ 17 ore pentru stingerea, duminică, a unui incendiu care a cuprins vegetaţia uscată de pe circa 300 de hectare, în zona Corbu – Vadu, reprezentanţii ISU fiind şi în prezent la faţa locului pentru că focul mai arde mocnit în anumite locuri.

Reprezentanţi ai ISU Dobrogea au declarat, pentru AGERPRES, că locuitorii din apropiere şi grupurile de turişti care aveau corturile campate pe plaja de la Corbu nu au fost în pericol.

Pentru stingerea incendiului au intervenit circa 20 de subofiţeri şi ofiţeri, cu trei autospeciale, intervenţia fiind îngreunată din cauza terenului nisipos şi mlăştinos şi a vântului care bate cu putere şi îşi schimbă frecvent direcţia.

Zona unde s-a produs incendiul este la limita Rezervaţiei Biosferei Delta – Dunării şi au fost afectate specii de reptile, broaşte ţestoase şi păsări.

Conform ISU, este posibil ca şi de această dată cauza producerii incendiului să fie neglijenţa unor persoane care au aruncat la întâmplare chiştoacele nestinse de ţigară sau au făcut foc fără să-l stingă definitiv.

În urmă cu patru ani, preşedintele organizaţiei Oceanic Club, Răzvan Popescu Mirceni, a protestat în faţa Prefecturii Constanţa cu zeci de broaşte ţestoase moarte asupra lui, faţă de ignoranţa autorităţilor privind distrugerile din Rezervaţia Biosfera Delta Dunării în urma deselor incendii provocate în zonă.

”Nimeni nu ne bagă în seamă, dimpotrivă, am fost luaţi în derâdere, iar administraţia Biosferei Delta Dunării a concluzionat că în urma incendiilor nu au fost specii arse şi nici pagube materiale, cu toate că, pe doar 2.000 de metri pătraţi ecologiştii au găsit circa o sută de ţestoase arse”, a afirmat la vremea respectivă Popescu Mirceni.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.