spot_img
spot_img
28.9 C
Vaslui
27-iul.-2025

Guvernul alocă 20 de milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului

- Advertisement -

Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, potrivit informaţiilor transmise Profit.ro. Alocarea survine apelului BOR către populaţie pentru donaţii, necesare finalizării picturilor interioare. Fondurile au fost acordate pe 10 iunie din bugetul pentru reparaţii şi construcţii de noi lăcaşuri de cult al Secretariatului de Stat pentru Culte, aflat în subordinea Executivului, fără ca decizia să fie anunţată, scrie profit.ro.    Bugetul pentru reparaţii şi construcţii al Secretariatului pentru Culte a fost stabilit la început de an la 28 milioane lei, din care 8 milioane de lei au fost alocate Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, iar 20 de milioane de lei Patriarhiei Române.

Anul trecut, Biserica Ortodoxă Română a primit 214,2 milioane de lei pentru construirea/repararea lăcaşurilor de cult sau pentru alte activităţi desfăşurate de către acestea. Cel mai probabil, doar o parte dintre aceste fonduri au mers către construcţia Catedralei.

Patriarhia ceruse donaţii pentru picturile Catedralei

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunţat lansarea unui site unde este prezentat stadiul picturilor deja efectuate la Catedrala Mântuirii Neamului, precizând şi cum se pot face donaţii pentru realizarea a încă 400 de scene şi icoane.

Coordonatorul lucrărilor de pictură, Daniel Codrescu, a declarat, pentru Trinitas TV, că site-ul a fost gândit atât ca să ajute oamenii care vor să participe efectiv prin donaţii, cât şi „pentru susţinerea morală a proiectului, prin construirea unei comunităţi în jurul acestei catedrale”.   O echipă de opt artişti lucrează în prezent pe schelă la finalizarea mozaicului de pe hemiciclul absidei altarului. Alţi 40 lucrează în atelier la mozaicul de pe spatele catapetesmei. Cei din urmă nu sunt în aceeaşi locaţie, pentru a diminua riscul sanitar, se arată pe site-ul mai sus menţionat.   „Datorită pandemiei, încercăm să păstrăm puţin distanţa şi să nu stăm foarte aglomeraţi”, a explicat pictorul Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor.

Citeste mai mult: adev.ro/qv6xmf

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.