National

A murit unul dintre angajaţii răniţi în explozia de la Petromidia. Victima era transferată în Germania pentru îngrijiri

Noi detalii apar în cazul exploziei de la Petromidia. Unul dintre cei doi angajați, răniți în timpul exploziei de la rafinărie, a murit, anunță, marți, reprezentanții companiei.

A murit unul dintre angajaţii răniţi în explozia de la Petromidia. Este al doilea deces după explozia urmată de incendiul de la Rafinăria din Năvodari. Anunţul a fost făcut, marți, de reprezentanții companiei.

Rompetrol a anunțat, marți, că în cursul zilei, unul din cei doi angajați transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, și-a pierdut viața.

„Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate. Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat”, au transmis reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, al doilea angajat rănit spitalizat în Germania este stabil și răspunde la tratament.

Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsrui grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar.

Un bărbat a murit şi cinci au fost răniţi în urma unei explozii urmate de un incendiu la Rafinăria Petromidia. Unul dintre răniții din incendiul de la Petromidia din Năvodari, județul Constanța, a reacționat în urma comunicatului oficial oferit de compania Rompetrol, proprietarul rafinăriei, în legătură cu starea lui de sănătate. Potrivit Replica online, bărbatul de 27 de ani spune că „abia pot să merg la toaletă. O fractură de os nu se repară în patru zile. Să vă fie rușine!”. …https://www.romaniatv.net/a-murit-unul-dintre-angajatii-raniti-in-explozia-de-la-petromidia-victima-era-transferata-in-germania-pentru-ingrijiri_5643618.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button