IasiMoldova

Uitați-vă la el! S-a urcat la volanul unui TIR cu o alcoolemie de 3.65 la mie! Putea să facă prăpăd în trafic dacă polițiștii de la Podu Iloaiei nu l-ar fi oprit la timp

Situație incredibilă, la Iași. Un șofer de TIR a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Podu Iloaiei și testat cu aparatul alcooltest. În urma testării a rezultat o alcoolemie uriașă de 1,40 miligrame alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat în fața judecătorilor care au decis arestarea sa preventivă

Un șofer de TIR a fost prins beat mangă la volan. Polițiștii de la Podu Iloaiei au oprit un tânăr inconștient înainte de a produce vreo tragedie. Acesta se deplasa dinspre Iași către Târgu Frumos, când a fost tras pe dreapta.

„Agenții din cadrul Poliției orașului Podu Iloaiei au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 29 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că, pe 18 iulie 2021, acesta ar fi condus un autotren pe DE 583, fiind sub influența alcoolului. În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Alin Popa a fost prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Trebuie precizat că, în sânge, șoferul avea o alcoolemie de 3.65 miligrame alcool pur. …https://www.bzi.ro/uitati-va-la-el-s-a-urcat-la-volanul-unui-tir-cu-o-alcoolemie-de-3-65-la-mie-putea-sa-faca-prapad-in-trafic-daca-politistii-de-la-podu-iloaiei-nu-l-ar-fi-oprit-la-timp-exclusiv-foto-4244867?utm_source=website&utm_medium=deschideri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button