Șeful de tren Marius Berchesan a postat pe Facebook mai multe fotografii din staţia Deda, județul Mureș, în care arată condiţiile jalnice în care personalul este obligat să se odihnească la sfârșit de tură. Bărbatul, care lucrează de 31 de ani la CFR, a declarat pentru Libertatea că a fost nevoit să rămână în gară, deoarece următorul tren îl avea abia peste aproape 6 ore.
„Imaginile sunt din noaptea de joi spre vineri, 13 august. Am ajuns cu un tren regio, la 23.58, și a trebuit să rămân la Deda până la 5.27, a doua zi, când a venit următoarea garnitură. Am dormit așa cum vedeți, pe o bancă. Servieta mi-a ținut loc de pernă”, a explicat Marius Bercheșan, angajat la stația Tg. Mureș, regionala Brașov.
Citeşte întreaga ştire: Șef de tren, nevoit să doarmă pe bancă din fața gării, în așteptarea următorului tren