Un fenomen pe care puţini l-ar fi crezut posibil ia amploare în aceste zile în Italia. Grupuri din ce în ce mai mari de italieni, în special antreprenori, pleacă definitiv din peninsulă pentru a se stabili în România, nemulţumiţi că sunt obligaţi să se vaccineze.
Proprietara unei agenţii de turism din oraşul italian Pisa (Toscana) a scos la iveală un fenomen care tinde să ia amploare în Italia. Mai multe persoane şi-au rezervat un bilet doar pentru dus cu destinaţia România şi au decis să părăsească peninsula după ce autorităţile au impus, începând 15 octombrie, obligativitatea prezentării certificatului Covid-19 în toate sectoarele de activitate. Permisul verde este deja obligatoriu în transporturi (avioane, trenuri, autobuze, care fac legătura între regiuni), în şcoli, pentru accesul în sălile de sport, restaurante, baruri, precum şi la spectacole şi muzee. Măsurile sunt valabile până pe 31 decembrie 2021, când se va sfârşi starea de urgenţă în Italia. „Cererea pentru unele zboruri doar dus m-a alarmat”, a declarat proprietara agenţiei de turism Kantika Travel din Pisa, conform publicaţiei La Nazione. Sunt doisprezece persoane, majoritatea antreprenori, care şi-au rezervat un bilet doar pentru dus, spre oraşul Braşov. „Primii care au cerut un zbor doar pentru dus, pentru a părăsi Italia din cauza trecerii la obligativitatea permisului verde au sosit. Nu mi-a venit să cred, dar în schimb…”, a scris Vanessa Piampiani pe profilul ei de Facebook. „O femeie în vârstă de vreo 40 de ani s-a prezentat şi mi-a cerut informaţii pentru a rezerva câteva zboruri doar dus către oraşul Braşov, din Transilvania”, spune proprietara agenţiei de turism.
Citeste mai mult: adev.ro/qzw38b