DeschidereLocalUltima ora

Primăria Bârlad vrea patru autobuze și patru microbuze second hand, pe banii bârlădenilor!

LICITAȚIE… Primăria Bârlad achiziționează opt mijloace de transport Mercedes Benz la mâna a doua, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei, pentru transportul public de persoane.

MODERNIZARE SH… Pe site-ul e-licitație.ro, Primăria Bârlad a anunțat că vrea să achiziționeze cu bani de la bugetul local patru autobuze și patru microbuze marca Mercedes Benz, la mâna a doua. Investiția are o valoare estimată la circa 2,5 milioane de lei și este necesară pentru dotarea SC CUP SA Bârlad, care, din anul 2023, va avea ca obiect de activitate și transportul public de persoane din oraș. Finanțarea este asigurată de la bugetul local, iar termenul de depunere a ofertelor este 1 noiembrie a.c., orele 15.00, atunci când vor fi deschise ofertele.

Contractul vizează furnizarea a 8 mijloace de transport persoane pentru dotarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bârlad, constând în 4 autobuze rulate cu capacitate de cca 50 locuri și 4 microbuze urbane cu o capacitate de transport de minim 19^1 scaune, destinate transportului public urban în Municipiul Bârlad. Valoarea totală estimată este de 2.134.453 lei, fără TVA.

„În vederea ducerii la îndeplinire a funcționalizării acestui serviciu, până la achiziţionarea și punerea în funcţiune a autobuzelor electrice ce se vor achiziţiona cu finanţare în cadrul POR 2014 – 2020, trebuie asigurat numărul minim de mijloace de transport în comun necesar, constând în 4 autobuze cu capacitate de cca 50 locuri și 4 microbuze cu o capacitate de cca. 15 locuri, potrivit caietului de sarcini al serviciului aprobat prin aceeași Hotărâre. Totodată, dotarea cu mijloace de transport a serviciului dă posibilitatea licențierii SC CUP SA Bârlad ca operator de transport, fără această minimă dotare fiind practic imposibil acest lucru, astfel încât odată cu livrarea autobuzelor electrice să le poată exploata și pe acestea. SC C.U.P. SA a prezentat o estimare a sumelor necesare pentru achiziţia a 4 autobuze și 4 microbuze second-hand, în valoare de cca. 2.540.000 lei. Deoarece, pe de o parte responsabilitatea asigurării funcționării acestui serviciu este a CLM Bârlad, iar pe de altă parte faptul că SC C.U.P. SA, în calitate de delegant, nu dispune de posibilităţile financiare pentru a realiza această dotare, se impune asigurarea fondurilor necesare de la bugetul local al Municipiului Bârlad.”, a precizat primarul Dumitru Boroș.

Achiziția se face în două loturi

Lotul 1 – Se vor achiziționa 4 Autobuze, SH, Mercedes Benz Sprinter 516 CDI Extralung, cu o capacitate de 50 locuri, la o valoare estimativă cu tva de 75 000 euro, ( 366 000 lei / buc, curs euro – 4,88 lei), mai precis 1 464 000 lei cu tva; Anul facbricației 2012, prima înmatriculare 2012, Kilometraj 506.000 km. Numărul de locuri – 50.

Lotul 2 – Se vor achiziționa 4 microbuze Mercedes Benz Sprinter 515 CDI Extralung, SH, cu o capacitate de 15 locuri, la o valoare estimativă de 55 000 euro , cu tva/ pe bucată ( 268 400 lei / buc , curs euro – 4,88 lei), mai precis 1 073 600 lei cu tva.

“Se cere furnizarea a 4 autobuze second-hand (rulate) de capacitate mare, nearticulate, cu podea joasă, cu norma de poluare minim EURO 5 de aceeași marcă și același model, rulate (second-hand), nu mai vechi de anul 2010, cu un parcurs total realizat ce nu trebuie să depășească valoarea de 700.000 km, conform caietului de sarcini, în condițiile contractuale atașate. De asemenea, furnizarea a 4 microbuze urbane, cu norma de poluare minim EURO 6, să fie aceeași marcă și același model. Caietul de sarcini precizează condițiile tehnice și de calitate pe care trebuie să le îndeplinească microbuzele. Acestea trebuie să îndeplinească condiţiile de fiabilitate, securitate, confort și protecţie ambientală stipulate de legislația românească și europeană. Valoarea estimată este 1.150.000”, este stipulată în anunțul privind licitația ce are ca termen de depunere a ofertelor data de 1 noiembrie a.c., orele 15.00.

3 comentarii

  1. E RAU CA SUNT SH, SI DUPA ACEEA CUMPARA PIESE CAT DOUA AUTOBUZE NOI. SMENUIALA PE FATA !!!!! A PRINS GUSTULSPAGII BOU ROS. CHELTUIELI FOARTE MARI CU INMATRICULAREA ETC ETC. ACHIZITIILE SH SUNT DUBIOASE LA INSTITUTII PUBLICE . CUNOASTEM CAZURI ASA CA DL/DNA VIO 7 NU MAI LAUDA HOTIA ADICA LIBERALII.

  2. Cum adică din banii bârlădenilor? Dar pana acum ce era achiziționat de primărie era de la Moș Crăciun? Si nu e pentru bârlădeni? Parca sunt pentru transportul PUBLIC din Bârlad .Ce nu vă convine,mă? Și-așa-i rău și-așa nu-i bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button