Local

1 Decembrie, sărbătorit la Huși în parcul Rodina!

INVITAȚIE… Hușenii sunt așteptați pe 1 Decembrie să participe la Ziua Națională a României, eveniment care va avea loc în parcul Rodina. Ora anunțată de organizatori ca moment de începere a manifestării este de 10:30. Va fi foarte interesant de urmărit dacă anul acesta de Ziua Națională, consilierii locali se vor reuni cu toții la eveniment. Cel puțin invitația a fost lansată în acest sens de către consiliera PSD, profesoara Gabriela Matei, care, la cea mai recentă ședință de CL, le-a transmis aleșilor că sunt așteptați la Ziua Națională din parcul Rodina. Cum și la vârful politicii românești, vechii și înverșunații adversari în prezent și-au dat mâna cu prietenie, intrând într-o horă neașteptată, proiecția ineditei situații s-ar putea reflecta și la Huși, unde liberalii, de pildă, combatanți cu notorietate în CL, și primarul Ioan Ciupilan, cel care mai mult singur le-a ținut piept în ultimii ani, s-ar putea să facă cu toții o figură frumoasă și să impresioneze publicul, printr-o așezare frățească în parcul Rodina, umăr la umăr. Până la urmă, nimic nu este mai important decât pacea și înțelegerea, cu condiția ca ele să mai și dureze.

1 comentariu

  1. Vremea Noua, nu mai veni cu astfel de tâmpenii!
    Vezi ce de ce anume au nevoie cu adevărat hușenii, și lasă pesedismele astea deoparte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button