GALA ROTARY… Clubul Rotary Bârlad, așa cum ne-a obișnuit de 20 de ani, a premiat și în acest an pandemic pe elevii bârlădeni care au obținut rezultate remarcabile la învățătură. De această dată, șefii de promoție ai liceelor bârlădene au fost felicitați rând pe rând de organizatori, în frunte cu președintele actual al Clubului Rotary, Valentin Iosub.
Clubul Rotary din Bârlad a organizat cea de a XX-a ediție a Galei Excelenței din Bârlad. Șapte elevi de la liceele din orașul rulmenților, mai precis șefii de promoție din acest an 2021, au primit din partea membrilor Clubului Rotary o diplomã de merit și premii în bani. Toți au primit câte 1000 de lei, pentru cã s-au remarcat, terminând liceul ca șefi de promoție. Iată care sunt premianții:
Săuciuc Alexandra -Valentina – domeniul Turism și alimentație, specializarea Tehnician în gastronomie – Liceul Tehnologic „Petru Rareș”
Nunu Carmen – Elena – specializarea învațător-educatoare – Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”
Sturzu Emanuela – Daniela – specializarea învățator-educatoare – Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”
Mircea Bianca – Renata – matematică – informatică – Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”
Toma Anda – Ștefania – Științele Naturii – Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”
Chirilă Alexandru Ionel – clasa a XII-a M1 – tehnician – proiectant – Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”
Sava Ștefania -Andreea – clasa a XII –a SN2 – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
A fost o gală atipică, deoarece rotarienii ne-au obișnuit și cu evenimente culturale deosebite, care au marcat timp de 18 ani activitatea culturală din Bârlad: concerte simfonice sau piese de teatru puse în scenă de actori renumiți din țară. “În acest an pandemic nu am putut organiza ceva deosebit, așa cum așteptau bârlădenii, pentru că a fost o incertitudine privind susținerea olimpiadelor școlare, ba chiar și organizarea galei. Din acest motiv am și premiat doar șefii de promoție”, a spus președintele actual al Rotary Bârlad, Valentin Iosub, cel care a înmânat și premiile. Printre sponsorii acestei gale s-au numărat Ștefan Constantinciu (Farmaciile BiosFarm și Terapia) și Luigi Cozma (Energoconstruct SRL).
Ia cautati un pic pe net sa vedeti cine sunt indivizii de la club Rotary sa va cruciti un pic…
De ce nu-ți declari numele să aflăm cine-i idiotul?
Foarte bine de stiut …
http://rotarybarlad.ro/membri_25.html
https://vremuritulburi.com/2014/07/27/adevarul-despre-clubul-rotary-poate-fi-cunoscut-si-din-exterior/
Ca sa vedeti cu cine avem de-a face…
Mare-i grădina ta Doamne!
“Eu”, cred că nu ți-ai luat pastilele, dacă tu crezi în asemenea aberații!
Salut,
Chiar pe nimeni nu ingrijoreaza aspectul acestor tinere? Vorbesc foarte serios, nu intenționez sa iau la mișto pe nimeni. Imi amintesc cum aratau fetele de clasa a 12-a pe vremea mea si ma ingrozesc de cum arata acum. Adica, atunci aveau figuri si corpuri frumoase, bine proporționate, simetrice ; acum, nu știu, e aiurea rău: parca nimic nu e la locul lui, sau cum ar trebui sa fie…
Oameni buni, nu va mai hrăniți copiii cu tot felul de porcării!!!
Pai da… auzi părinți care-și striga copii „Nu mai alerga ca transpiri”, vezi fete care n-au făcut sport în viata lor și inevitabil vor face hernie de disc când vor fi însărcinate, un tânăr de 16 ani s-a împiedicat din mers și și-a rupt ambele picioare… avea peste 100 kg și nu făcuse sport niciodată… boli de inima și diabet la copii… iar deasupra tuturor se ridica lipsa de educație a părinților… niște idioti
Ce te freacă pe tine că nu face toată lumea sport? Și ce legătură au chestiile pe care le debitezi aici cu acest articol despre performanța școlară? Și de ce presupui că fetele alea la care te uiți tu în loc să-ți vezi de viață vor fi toate însărcinate (bun venit în secolul 21)? Mentalitatea asta de a-ți face griji pentru capra vecinului nu încetează să mă uimească.
Ce gândire de 2 lei, ca să mă exprim elegant: să vezi niște fete care la 18-19 ani au realizat mai multe decât alții într-o viață întreagă, și singurul lucru care îți dă prin minte e felul cum arată. Ce anume te „îngrozește” pe matale la fetele acestea? Sunt frumoase și deștepte, nu e cazul să vii aici să-ți dai cu părerea despre cum ar trebui ele să fie, pentru că nu te privește absolut deloc, ok? Nu te privește nici cum le cresc părinții, și nici cum arătau fetele ” de pe vremea ta”. Acum întoarce-te în peștera din care ai ieșit și gândește-te mai bine (deși nu cred că ești capabil) înainte de a-ți expune mentalitatea de bou misogin care crede ca scopul în viață al unei fete e să le facă altora pe plac.
Ai cam deviat de la subiect, fiecare e frumos in felul lui. De fapt as fi fericit sa fie destul de inteligente si sa se dezica de astfel de organizatii masonice care f*t copii nu conteaza cum arata. Banii sunt doar hartii… odata ce ii ai nu mai sunt importanti iar ce ai facut pentru ei nu poti sterge. Nu faceti compromisuri pentru hartie si cariera, dupa ce te f*te nu mai esti importanta.
Adevărul e că, în afară de aia de la codreanu, toate-s niște șpanuri ! De băieți… ce să mai zic !?!