
OBICEIURI PROASTE… Ghicitoarele au revenit în centrul Vasluiului. După ce își trimit odraslele la cerșit pe bulevardul Ștefan cel Mare, în special în zona celor două simigerii, își încep și ele activitatea: datul în ghioc, ziua, în amiaza mare, chiar pe stradă. Dacă le refuzi, diplomat, ofertele, s-ar putea să te trezești cu o flegmă pe haină sau cu blesteme venite în cascadă, iar cei care au pățit-o (nu puțini) știu că nu exagerăm. Dacă nu le refuzi, evident, rămâni fără bani în buzunar. Un astfel de episod a fost suprins în fotografii, zilele trecute, când un cuplu a fost ușurat de o sumă considerabilă de bani de către o ghicitoare de ocazie.
Imaginile au fost trimise de un cititor al ziarului Vremea Nouă, oripilat de modul în care „Mama Omida” de Vaslui a reușit să-i păcălească pe acei tineri. „Femeia asta, după ce l-a fraierit pe tânărul acela de câțiva zeci de lei, va veni și mâine pe aici, pentru că știe că are „marfă”. Dacă diseară se ducea cu buzunarele goale acasă, poate se gândea să facă altceva. Așa, tot cu ghicitul viitorului va da înainte, că proști întâlnești azi la fiecare colț de bloc”, crede Marin, unul dintre martorii scamatoriei. Vasluienii spun că s-au săturat până peste cap de acești cerșetori, pe care îi găsești aproape pe toate străzile din oraș. Mulți cred că de vină sunt chiar vasluienii pentru că dau bani acestor persoane. În ultimii ani, zeci de persoane care apelau la mila cetățenilor au fost sancționate de polițiștii locali, însă amenzile au rămas neplătite, iar cerceștorii și-au reluat activitatea, încurajați fiind și de legea care nu are ac de cojocul lor.
Legea e făcută asa special pentru popi, de asta nu are ac de cojocul șarlatanilor
Daca i-ar trage la răspundere pentru înșelătorie la fel i-ar sancționa și pe popi ambele categorii vânzând exact aceleași tromboane.
Pe mine mă opirilizează gestul multor femei ( chiar și tineri) care scot banii și îi dau pe tasvă cerșetorilșor șarlatani..ce își fac veacul pe la fost pompierie.Se știe că orice persoană cu handicap.. primeșete ajutor social în diferite cuantumuri.Cei ce sunt prezenți aproape zilnic la cerșit..seara fac chermezuri cu cei care îi supraveghează.
am vazut ca stau si dupa oameni care scot ban de la automate in mod special la CEC, politia ca de obicei nu face nimic.