IACA AȘA… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. Astfel, pe 01 februarie a.c., în jurul orei 16.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o remorcă, aceasta din urmă având aplicat un număr de înmatriculare specific Marii Britanii.
„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a remorcii în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că aceasta nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculată pentru a putea circula pe drumurile publice din România și că numărul de înmatriculare aplicat este atribuit unui alt vehicul. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.