DeschidereLocalUltima ora

Sfintii 40 de Muncenici din Sevastia. Metoda secretã prin care gospodinele preparã celebrii colãcei

Preot Andrei ZAGAN

CONTEXTUL ISTORIC… Cei 40 de Sfinti Mucenici erau soldati ai imperiului roman si fãceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata. Acestia nu erau doar romani, ci si greci si armeni. Ei au primit cununa muceniciei în anul 320, datoritã unei politici a împãratului (308-324) Liciniu de persecutare a crestinilor. Desi în anul 313 împãratul Constantin cel Mare (Sfântul Constatin prãznuit pe 21 mai) dãduse la Mediolanum (Milano), împreunã cu împãratul Liciniu cu care împãrtea imperiul, un edict (o lege) de libertate a crestinismului, totusi, datoritã unor neîntelegeri dintre cei doi din anul 316, Liciniu a început sã îi persecute pe crestini. Astfel, cei 40 de Mucenici aveau sã fie martirizati la marginea orasului Sevastia din provincia romanã Armenia Inferior (astãzi, orasul Sivas din Turcia).

MUCENICIA, CALEA SPRE DUMNEZEU

Prefectul provinciei la acea vreme era Agricola. Acesta voia ca toti soldatii sã jertfeascã idolilor romani. Însã cei 40 de soldati au refuzat si au mãrturisit cã ei sunt crestini si cred în Dumnezeul Cel Adevarat. Din aceastã cauzã au fost întemnitati vreme de 8 zile în care au fost batjocoriti si bãtuti, crezându-se cã vor renunta la crestinism si se vor închina zeilor. Vãzând persecutorii cã nu au niciun sort de izbândã prin batjocurã, au început sã îi ademeneascã cu daruri si bogãtii; doar cã, soldatii, au rãmas toti statornici în credintã. În cele din urmã, au fost dusi la marginea orasului Sevastia si au fost aruncati într-un lac cu apa aproape înghetatã, fiind lãsati aici peste noaptea friguroasã. Pe malul lacului, persecutorii pregãtiserã o baie aburindã pentru a-i ademeni sã renunte la Dumnezeu. Unul dintre soldati nu a mai putut îndura frigul si a acceptat sã aducã ofrande zeilor romani, dar a murit imediat dupã ce a iesit din lacul înghetat si a intrat în baia caldã. Cei rãmasi sã îndure gerul, au început sã se roage: ,,Ajutã-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, usureazã-ne sarcina si alinã iutimea frigului, cã spre Tine nãdãjduim, ca sã nu ne rusinãm si sã cunoascã toti cã ne-am mântuit strigând cãtre Tine”. În urma acestei rugãciuni, apa lacului s-a încãlzit, iar 40 de cununi strãlucitoare S-au pogorat asupra mucenicilor. Unul dintre soldatii de pe mal, uimit cã în miezul noptii o luminã din cer încãlzeste apa si cã o cununã din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine sã se aseze, s-a aruncat în apã, mãrturisind ca si el este crestin. În cele din urmã, chinuitorii, vãzând marea lor credintã, dar si neascultarea poruncii împãrãtesti, i-au scos din lac, le-au zdrobit fluierele picioarelor, asemenea celor doi tâlhari rãstigniti cu Hristos, si i-au osândit sã fie arsi, drept pildã pentru ceilalti ostasi. Moastele lor, câte au rãmas din foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împãrtit în toatã lumea crestinã. O parte din ele se gãseste la Mãnãstirea Antim din Bucuresti, ca si la alte sfinte locasuri din tara noastrã. Numele celor 40 de Sfinti Mucenici sunt acestea: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Cum trebuie preparati celebrii colãcei, numiti popular: „sfintii” sau „mucenici”

TRADITII SI OBICEIURI …În ziua de 9 martie a celor 40 de Mucenici, în toate satele era obiceiul ca bãrbatii sã scoatã plugul în fata casei. Plugul era reparat si trecut prin foc pentru a fi purificat. Între plugari se incheiau întelegeri pentru arat. Totodatã, se lovea pãmântul cu maiuri de lemn pentru ca sã iasã din el cãldura si sã intre gerul. Acesta era momentul ce marca începerea lucrãrilor agricole. Pe de altã parte, cu o zi înainte, gospodinele fac 40 de colaci numiti sfinti sau mucenici. Acestia au forma cifrei 8 (semnul vesniciei sau, dupã unii, o stilizare a trupului omenesc) si sunt unsi cu miere si nucã, simbolizând dulceata cununei muceniciei. Unele gospodine fierb mucenicii în apã cu zahãr, cu scortisoarã si nucã, simbolizând lacul în care au fost aruncati Sfintii Mucenici. În dimineata zilei urmãtoare, colãceii sunt dusi la bisericã pentru a fi binecuvântati, dupã care se împart credinciosilor de la bisericã amintindu-ne de cei trecuti la Domnul, precum si celor din familie.

Mitul celor 40 de pahare, o traditie falsã

DIVERSIUNE…Mai existã o asa zisã traditie (sau prost obicei) ca bãrbatii sã bea 40 de pahare de vin în ,,cinstea” celor 40 de Sfinti Mucenici. Aceasta nu poate fi o traditie crestinã, pentru cã nicãieri Hristos nu ne îndeamnã sã consumãm vin peste mãsurã, cãci „Împãrãtia lui Dumnezeu nu este mâncare si bãuturã, ci dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Mai mult de atât, suntem în prima sãptãmânã a Postului Mare, Sãptãmâna duhovniceascã în care ar fi mai potrivit sã tinem post negru în unele zile, nicidecum sã ne îmbuibãm cu bãuturã. Cei 40 de Mucenici si Domnul Hristos nicidecum nu se pot bucura sã vadã oameni ametiti de aburii alcoolului. Un rãspuns crestinesc pe care ar trebui sã îl dãm celui ce ne îndeamnã la asa un obicei, îl avem în finalul testamentului celor 40 de Sfinti Mucenici: „Sã vã depãrtati de orice poftã si rãtãcire lumeascã. Cãci mãrirea lumii este înselãtoare si neputincioasã, înfloreste pentru putin si îndatã se vestejeste ca iarba grãdinii, primind sfârsitul mai repede ca începutul. Mergeti mai degrabã la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dãruieste bogãtie neîmputinatã celor ce aleargã la El si dã ca rãsplatã viata vesnicã celor ce cred în El”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button