NEDUMERIREA ZILEI: Au început bombardamentele la Huși? (FOTO)

ÎNTREBĂRI… Câteva poze cu imagini mai mult decât lămuritoare cu ruina fostului Muzeul Municipal au fost postate pe Facebook de unul dintre cei mai apreciați profesori de Istorie din județul Vaslui, hușeanul Costin Clit. Alături de ele, profesorul Clit a scris un mesaj care începea cu o întrebare ce, inițial, a dat fiori celor cărora le-a „picat” sub ochi postarea respectivă. „Au început bombardamentele la Huși?”, a întrebat, cu subînțeles, profesorul Clit.
Numai că, deși întrebarea în sine insera un pic spaima din aceste zile, legată de bombardamentele lansate de ruși în Ucraina, nedumerirea profesorului Costin Clit era legată de un monument de cultură din centrul orașului, care, ce-i drept, din orice unghi ar fi privit astăzi, arată la fel de rău precum clădirile distruse de ruși, la Harcov sau Mariupol. În atare condiții, nedumerirea cadrului didactic a fost una legitimă. „În centrul orașului se află casa „Adam Mitache”, transformată în sediul Prefecturii județului Fălciu în perioada interbelică, cu diverse destinații în timpul regimului comunist, astăzi Muzeu Municipal. Edilii municipiului (sic) Huși nu au fost interesați de soarta clădirii și au adus-o în starea pe care o prezintă imaginile postate. Muzeul nu a putut fi vizitat cel puțin 25 de ani! Ce oameni de cultură avem în Consiliul municipal?”, s-a întreabat profesorul Costin Clit. Reacțiile hușenilor au venit îndată. Unii spuneau că intenționat s-a lăsat clădirea fără renovare, pentru că terenul ar fi fost ochit de vreun „investitor” local, alții dădeau vina pe nepăsare, iar cineva a propus chiar ca localnicii să strângă donații, pentru ca Muzeul să fie refăcut.
Muzeul de la Huși, ruina care pare mai dărâmată de când se modernizează decât înainte!
Pe această temă s-a pronunțat însă primarul Ioan Ciupilan, când a mai fost întrebat de situația clădirii Muzeului Municipal Huși. Edilul a explicat că această clădire se află în administrarea Ministerului Culturii, care l-a preluat câțiva ani, chipurile, ca să-l renoveze. Dar numai că, precum în balada Meșterului Manole „dar orice lucra/noaptea se surpa”, muncitorii care s-au tot perindat pe la Muzeu nu au reușit să facă mai nimic. La un moment dat, Ministerul Culturii a vrut să le dea hușenilor înapoi ruina, despre care au susținut că ar fi absorbit 7 milioane de lei, bani investiți în… modernizare. Primarul Ioan Ciupilan a spus: „Muzeul se află într-un program de finanțare al Ministerului Culturii. Dacă vreți să știti adevărul, au vrut să mi-l predea înapoi, pe investițiile făcute, iar eu să semnez o recepție. Dacă vă spun ce sume s-au cheltuit în această perioadă la Muzeu, o să vă doară capul. Așa că lăsați-l la Ministerul Culturii, că stă foarte bine. Investițiile de la Muzeu nu au fost desfășurate prin Primăria municipiului Huși. Eu nu pot să preiau un Muzeu în care s-au investit multe miliarde până acum, dar care arată cum arată. Să-l termine”, a spus primarul Ciupilan, într-una din ședințele CL Huși.
Aveți d-le profesor, oameni de cultură în administrația hușeană, îi cunoașteți, ați stat la cafele cu dânșii în campania electorală!
Votati cu incredere!!Husul ia avant….avem cinematograf modern, avem un muzeu renovat cu miliarde, cu strazi,de cara s-au tot plans Huseniii,neatinse….. In schimb il vedem mereu pe primar in mijlocul refugiatilor…ca…de…trbuie sa fie vazut in actiune Probabil este o campanie tot pentru niste votari
Votati, Votati cu incredere!!!…. Locatarii de la blocuri au pus mana pe lopata si au acoperit gaurile ca sa poata iesi din bloc…. Vedeti pe strada Scolii …desi am informat pe cine trebuie…. inca suntem in asteptare!!!