Angajaţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului vor renunţa astazi la maşinile personale sau de serviciu şi vor folosi bicicleta sau mijloacele de transport în comun cu ocazia Zilei Europene Fără Maşini.
Ministrul Elena Udrea a declarat ziua de 22 septembrie, Ziua Europeană Fără Maşini în cadrul instituţiei pe care o conduce, în contextul preocupărilor legate de protecţia mediului înconjurător. În consecinţă, personalul MDRT va renunţa, pentru o zi, la mersul cu maşina.
Ziua Europeană Fără Maşini este o iniţiativă a Uniunii Europene şi face parte din Săptămâna Europeană a Mobilităţii.
Pe 22 septembrie, în fiecare an, în marile oraşe europene traficul este oprit pentru câteva ore. Iniţiativa Uniunii Europene a fost îmbrăţişată de 90 de localităţi din Franţa, 629 de localităţi din Spania, 51 de localităţi din Portugalia, iar în România s-au înscris peste 40 de localităţi.
AGERPRES.ro