National

Diana Şoşoacă, Dumitru Coarnă şi alţi parlamentari au discutat cu ambasadorul Rusiei despre neutralitate şi negocieri de pace la Bucureşti

Diana Şoşoacă, Dumitru Coarnă (PSD), Mihai Lasca şi Francisc Tobă s-au întâlnit miercuri, 30 martie, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti. Parlamentarii români şi-au exprimat deschiderea pentru negocieri de pace în „Casa Poporului” şi o eventuală poziţie de neutralitate a ţării noastre, în contextul războiului din Ucraina. Preşedintele PSD a anunţat că va propune excluderea lui Dumitru Coarnă din partid.

Parlamentarii care au discutat cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, despre o eventuală neutralitate a României şi negocieri de pace în ţara noastră, în contextul războiului din Ucraina, sunt trei foşti parlamentari AUR şi unul înscris pe listele PSD.

Diana Şoşoacă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă sunt foşti parlamentari AUR, în prezent independenţi, după ce au fost excluşi din partidul condus de George Simion. În schimb, Dumitru Coarnă face parte din Partidul Social-Democrat, aflat la guvernare.  Potrivit Mainnews.ro, întâlnirea a avut loc la solicitarea parlamentarilor români, iar aceştia ar fi prezentat prezentat o aşa-zisă „poziţie de neutralitate” a României şi i-ar fi propus ambasadorului Rusiei organizarea unor negocieri de pace la Bucureşti, în „Casa Poporului”.

Citeste mai mult: adev.ro/r9m1xq

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button