NationalUltima ora

Elevii din învăţământul preuniversitar sunt evaluaţi la toate disciplinele

Elevii din învăţământul preuniversitar sunt evaluaţi începând de luni la toate disciplinele pentru ca profesorii să-şi facă o imagine asupra cunoştinţelor dobândite de aceştia în anii anteriori.

Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Cristian Alexandrescu, a precizat că notele obţinute de elevi nu vor fi făcute publice şi nu vor fi trecute în catalog, ci vor reprezenta un reper pentru profesorii care predau la clasă.

„Evaluarea aceasta iniţială pe care noi am prevăzut-o pentru începutul anului şcolar are rolul principal de a putea să avem o imagine foarte clară asupra tipului de cunoştinţe şi competenţe pe care copiii le-au dobândit din anii anteriori. Notele nu vor fi trecute în catalog, ele vor reprezenta un reper, pe de o parte, pentru profesorul de la clasă, pentru a putea să-şi organizeze activitatea la clasă pe anul acesta şcolar în funcţie de rezultate. Totodată, va fi informat fiecare părinte în parte, nu se vor face publice rezultatele acestor evaluări iniţiale”, a declarat luni pentru RRA inspectorul şcolar general al capitalei.

Rezultatele evaluării vor fi analizate timp de două săptămâni la nivelul fiecărei şcoli.

Elevii vor mai fi supuşi unei evaluări a cunoştinţelor dobândite şi la sfârşit de an şcolar.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button