Un muncitor necalificat, o butelie de gaz şi bitum incandescent au fost ”ingredientele” unui dezastru care s-a produs în 2018 la acoperişul unui bloc din oraşul Teiuş, judeţul Alba.
Modul în care muncitorul a izolat planşeul clădirii a dus la izbucnirea unui incendiu devastator care a distrus acoperişul şi a afectat apartamentele de pe două etaje. Incidentul a avut loc în 1 iunie 2018. Bărbatul (Mihai C.) a fost angajat pentru a izola planşeul aflat deasupra unui apartament, pentru ca apa pluvială să nu mai intre în locuinţa de la ultimul etaj.
Fără a avea nicio calificare în sensul efectuării lucrării de hidroizolaţie, muncitorul a urcat pe acoperişul blocului şi a efectuat lucrarea de hidroizolare folosind flacăra de la o butelie cu gaz prevăzută cu arzător, pentru a lichefia bitumul solid folosit la hidroizolare.
Anterior topirii bitumului, a decupat cu un flex bitumul vechi din zona gurii de aerisire a blocului până la placa de beton, după care a acoperit zona decupată cu bitumul topit folosindu-se de butelia cu arzător cu gaz, bitumul fiind îndreptat cu ajutorul unei mistrii. Peste bitum s-a lipit o foaie de catran izolaţie, carton asfaltat, după care a părăsit zona acoperişului ducând acasă butelia cu gaz folosită.
Citeste mai mult: adev.ro/rdruus