NationalUltima ora

Ministrul francez de interne critică delincvenţa românească, una ‘deosebit de crudă’

Ministrul francez de interne francez Claude Guéant a criticat duminică ‘delincvenţa românească’ din Franţa, ‘deosebit de crudă întrucât foloseşte mult copiii’, pretinzând totuşi că nu-i stigmatizează pe romi, relatează AFP.

‘La Paris, şi din nefericire nu numai la Paris, avem de câţiva ani, şi inclusiv în acest an, o recrudescenţă foarte importantă a delincvenţei comise de români. Este de alftel o delincvenţă care este deosebit de crudă, întrucât foloseşte mult copiii’, a declarat Claude Guéant pe postul BFMTV.

‘Eram la Strasbourg săptămâna trecută şi am aflat ceva ce nu ştiam: familiile îşi vând fiicele cu 120.000 de euro pe an pentru ca ele să se consacre furtului. Ele trebuie să ramburseze cele 120.000 de euro în cursul anului’, a spus ministrul.

‘Nu am pronunţat deloc cuvântul romi. Am vorbit despre români, pentru că există un anumit număr de subiecte pe care trebuie să le explicăm pentru a le putea aborda. Există probleme, deci trebuie să le desemnăm pentru a le putea aborda. Cum vreţi să discut cu o ţară din care sunt originari delincvenţii, pentru a organiza lupta împotriva reţelelor, confiscarea bunurilor şefilor de reţele dacă nu spun naţionalitatea acestor delincvenţi?’, a conchis ministrul francez de interne.

Claude Guéant a lansat la începutul lui septembrie o ofensivă împotriva ‘delincvenţei româneşti’, afirmând că una din zece persoane deferite justiţiei la Paris provine din România şi militând pentru repatrierea infractorilor, inclusiv a celor minori, notează AFP.

În vara anului 2010, guvernul francez şi-a atras vii critici în România şi în Uniunea Europeană (UE) după ce şi-a anunţat intenţia de a desfiinţa taberele de romi instalate în Franţa şi repatrierea acestora în ţările lor de origine.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button