National

Livezile tropicale încep să devină o realitate în România. Ce spun cercetătorii despre acest lucru

Clima din ce în ce mai caldă ne va da posibilitatea să creştem plante exotice în propria grădină. O spun cercetătorii Staţiunii Pomicole Istriţa, care pregătesc deja câteva soiuri. În curând vom mânca, de exemplu, fructe de baby kiwi, banana nordului, kaki sau curmal chinezesc, toate crescute în sol românesc

Seceta şi căldurile din ce în ce mai sufocante dau mari bătăi de cap producătorilor de fructe din ţara noastră, care spun că iau foarte serios alternativa de a cultiva fructe tropicale.   Din cauza schimbărilor climatice, Asta gândeşte şi Sorin Mărunţiş, producător de mure şi zmeură din Merei, judeţul Buzău.

A constatat că recoltează fructele tot mai devreme, de la an la an, şi le pierde la fel de rapid, din cauza arsurilor provocate de arşiţă. Pentru prima oară, Sorin ia în calcul înfiinţarea unor culturi mai rezistente la căldură şi precipitaţii puţine.

„O să mai scot din butaşii de zmeur şi muri ca să încerc şi ceva plante exotice. Din cauza climei care este în schimbare. Încercăm să vedem dacă se adaptează dar eu zic că sigur se vor adapta. Diversificăm plantaţia”, spune Sorin Mărunţiş

Citeste mai mult: adev.ro/rff11q

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button