
INCONȘTIENT… Un adolescent de 16 ani din Murgeni riscă închisoarea, fiind acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni: conducere fără permis, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. Concret, pe 6 august, în jurul orei 15,00, băiatul a luat o mașină și, împreună cu doi prieteni, au pornit la plimbare pe drumul național 24B, Murgeni – Bârlad. Pe fondul lipsei de experiență la volan, pe raza localității Epureni, adolescentul a scăpat mașina de sub control și a pătruns pe contrasens. A izbit în plin o mașină care circula regulamentar și în care se aflau două persoane. În loc să vadă despre ce este vorba și să sune după ajutor la 112, atât băiatul de 16 ani, cât și cei doi prieteni cu care se afla în mașină, au rupt-o la fugă peste câmp. Între timp, Ambulanța sosită la fața locului a acordat îngrijiri medicale celor două persoane din mașina lovită pe contrasens. Victimele au fost transportate la spital, însă medicii au spus că, din fericire, acestea au scăpat cu răni minore și nu au rămas internate. Între timp, polițiștii din Murgeni au mers să îi caute pe cei trei băieți, pe care i-au găsit prin pădure, la Horga. Aceștia erau desculți, semn că au fugit până le-au sărit papucii din picioare. Băiatul de 16 ani a fost reținut, fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
La data de 6 august a.c., ora 13:49, Poliția Orașului Murgeni a fost sesizată, prin 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național DN 24A, în proximitatea comunei Epureni. În accident au fost implicate două autoturisme și au suferit vătămări corporale două persoane (bărbat de 32 de ani din localitatea Bârlălești, comuna Epureni și o femeie de 21 de ani din localitatea Popeni, comuna Zorleni), ambele din mașina care circula regulamentar. Acestea au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind internate.
Minorul de 16 ani și pasagerii săi, de 16 și 15 ani, au fugit în pădure!
După producerea evenimentului rutier, unul dintre conducătorii autoturismelor implicate, ce se deplasa din direcția Bârlad spre Murgeni, a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Ulterior, acesta a fost depistat și identificat de către polițiști, în localitatea Schineni, orașul Murgeni. Nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe 7 august a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii din Murgeni l-au reținut pe conducătorul auto, pe o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă”,”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”. În cursul zilei de 8 august a.c., minorul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale>>, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IJ Vaslui. Procurorul de caz a instituit pentru minorul de 16 ani măsura controlui judiciar pentru 60 de zile.
Inconstient e putin spus. Si soferul si ceilalti doi care s-au urcat cu el in masina. Din dorinta de a demonstra cat de curajosi sunt, ca nu le pasa de reguli, sunt atotstiutori… Eu nu am indraznit sa ma urc pe alta masina in afara de cea de scoala, pana nu am dat examenul auto. Si am facut muulte teste online pe http://www.chestionareauto.ro ca sa fiu sigura ca iau sala din prima. Bine ca fac parintii sacrificii pentru copii, iar ei fura cheile de la masina si isi fac de cap… De-asta e bine ca in vacanta de vara sa li se gaseasca copiilor o ocupatie, mai fac si un ban cinstit, dar permite legislatia? Trebuie facut ceva in acest sens…