GalatiMoldova

Imagini superbe cu podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate” de Brăila

Podul peste Dunăre se apropie de finalizare, segmentele de tablier ridicate fiind aproape complet sudate între ele. Obiectivul este cea mai scumpă lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani

Potrivit celor mai recente imagini realizate de fotograful profesionist Radu Aramă, lucrările la podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, se apropie de final. Cele 86 de segmente de tablier ridicate, care formează structura suprafeţei de rulare a podului, au fost aproape complet sudate între ele. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone.

De asemenea, în paralel, se lucrează intens la terasamentele aferente drumurilor de acces pe toate fronturile, atât pe malul dinspre Tulcea, cât şi pe cel dinspre Brăila, începând de la pasajul peste calea ferata km 0+389, sensuri giratorii, centru de întreţinere şi coordonare, staţie de taxare, drum de legătură şi drum principal.

Potrivit CNAIR, constructorul şi-a asumat că până la sfârşitul acestui an va finaliza inclusiv drumurile de acces, astfel încât să poată fi deschisă circulaţia pe podul suspendat între judeţele Brăila şi Tulcea.

oddddd jpg
Podul suspendat peste Dunăre, noul „Golden Gate” de Brăila FOTO: Radu Aramă

Construcţia impresionantă face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/imagini-superbe-cu-podul-suspendat-peste-dunare-2202528.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button