spot_img
spot_img
13.2 C
Vaslui
10-mai-2025

ANAF a dat pe mâna Poliției 53.000 de firme

- Advertisement -

ANAF a trimis Poliției o listă cu 53.000 de firme care au datorii la stat în vederea cercetării penale, 4.000 dintre acestea având însă restanțe de mai puțin de 100 de lei, scrie profit.ro.

Lista celor aproape 53.000 de contribuabili trimisă de ANAF Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru cercetări penale are în frunte, potrivit informaţiilor Profit.ro, o companie de stat, CFR Marfă, cu restanţe de aproape 22 milioane de lei intrate sub incidenţa prevederilor care au reincriminat, de la 1 martie, reţinerea fără virare la buget a unor contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă, scrie news.ro.

La coada acestei liste sunt însă peste 4.000 de firme cu restanţe mai mici de 100 de lei.

Acestea riscă la rândul lor să ajungă în atenţia poliţiştilor, în funcţie de cum vor selecta aceştia dosarele pentru lucru, deşi logic ar fi ca cercetarea să înceapă întâi cu cei mai mari restanţieri.

Cele aproximativ 53.000 de firme a căror situație a fost transmisă de ANAF către Poliția Română, pentru începerea cercetărilor penale, au în medie restanțe de doar 7.040 de lei, potrivit datelor oficiale. Cum pe listă sunt și sume mari, rezultă că pot ajunge în situația unor dosare penale, în funcție de capacitatea de lucru a Poliției, și firme cu datorii derizorii către stat…https://adevarul.ro/economie/anaf-a-dat-pe-mana-politiei-53000-de-firme-4000-2204590.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.