Teodor Badea, fost director al Administraţiei Finanţelor Publice Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.El este acuzat de procurorii anticorupţie că a pretins bani pentru ca inspectorii fiscali din subordinea lui să aplice sancţiuni mai uşoare unei societăţi.
Potrivit DNA, în perioada martie – aprilie 2011, inculpatul Teodor Laurenţiu Badea, în calitate de şef al Administraţiei Finanţelor Publice Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, funcţie pe care a deţinut-o până în luna iulie 2011, a pretins şi primit, de la o persoană denunţătoare, suma de 10.000 de lei şi alte bunuri materiale estimate la 600 de lei, pentru a interveni pe lângă directorul executiv adjunct din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău astfel încât inspectorii care efectuau inspecţia fiscală generală la o persoană fizică autorizată, rudă a denunţătoarei, să stabilească în sarcina acesteia obligaţii fiscale mai mici decât cele reale.
În cauză, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău.
AGERPRES.ro