La trei zile după ce o avalanşă a surprins în Himalaya un grup de elevi ai unui institut local de alpinism, şansele de a-i gasi în viaţă pe ultimii trei dispăruţi s-au diminuat vineri, bilanţul ajungând la 26 de morţi, iar căutările au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile, relatează AFP.
„Am găsit până acum 26 de cadavre, 24 de elevi şi doi instructori”, a anunţat institutul local de alpinism – Nehru Institute of Mountaineering – din care făcea parte grupul surprins de avalanşă în Himalaya.
Căutările urmează să fie reluate sâmbătă, în funcţie de vreme.
Sunil Lalwani, unul dintre cei 32 de supravieţuitori, a salutat calmul de care au dat dovadă instructorii grupului care, potrivit lui, au salvat multe vieţi.
„Eram la 50 sau 100 de metri de vârf, cu instructorii noştri în faţă, când deodată o avalanşă ne-a lovit şi a luat pe toată lumea”, a declarat Lalwani pentru cotidianul Hindustan Times.”S-a întâmplat în câteva secunde şi am fost aruncaţi într-o crevasă. Am reuşit cumva să respirăm (…) Datorită lor (instructorilor) suntem în viaţă astăzi”, a spus el…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/avalansa-in-himalaya-cel-putin-26-de-morti-2211149.html