Șahiștii vasluieni, calificare istorică în Superligă: Au primit medaliile de campioni în stradă, dar nimic nu le-a știrbit performanța (FOTO)

PERFORMANȚĂ… După fotbal și handbal, iată că Vasluiul mai bifează o prezență pe prima scenă a competițiilor sportive din România, de data aceasta la șah. Echipa CS Sergentul Radical Grup s-a calificat în Superligă, câștigând în stil mare Campionatul Național de Șah ediția 2022, Divizia A. Și anul trecut vasluienii au fost aproape de calificare, însă acum, la Amara, echipa de șahiști condusă de Constantin Grosu a scris o pagină de istorie. Povestea calificării CS Sergentul Radical Grup în Superligă este frumoasă și seamănă leit cu cea a promovării lui FC Vaslui în prima ligă fotbalistică din România. Finanțatorul echipei, Ionel Sandu, a băgat mâna adânc în buzunar, a transferat precum Porumboiu în trecut nume mari și a cules roadele. Dar a trebuit să aștepte un an, precum a pățit și FC Vaslui, când a pierdut calificarea în prima ligă in extremis în fața lui Poli Iași (sezonul 2003-2004). Ionel Sandu este în culmea fericirii, a făcut la Amara o petrecere de pomină cu echipa și a dat prime grase (atât cât se dau în lumea șahului). “Am sărbătorit cu băieții, fiindcă astăzi s-a întâmplat la Amara un lucru urât. Echipa locală care a organizat competiția a retrogradat în liga inferioară și, de nervi, nu au mai făcut festivitățile de premiere. Ne-au pus medaliile și diplomele în brațe, în stradă, și au plecat. Eu nu puteam să nu le fac echipei o bucurie, așa că am făcut noi propria noastră festivitate, unde am cântat: Ole, Ole, Campionii!”, a spus Ionel Sandu. Acesta a remarcat din echipă doi jucători: Călin Gheorghiu și Alexandru Sachilaru. Puștiul de numai 14 ani (Alexandru) a obținut ieri o victorie cât toată competiția în fața celor de la Satu Mare, aducând punctul victoriei. Iată ce declară acesta în exclusivitate pentru Vremea Nouă: “A fost destul de greu. Adversarul a fost mereu imprevizibil, dar l-am dovedit. Sunt foarte fericit pentru parcursul meu de aici, unde am făcut 5,5 puncte din 7 și cred că acum, la categoria mea, sunt în primii trei jucătoiri de șah din topul național”.

Ionel Sandu a fost artizanul promovării Vasluiului în Superligă, transferând la echipă maeștri internaționali de la cele mai bune cluburi din Europa. Și așa a fost greu, CS Sergentul Radical Grup obținând calificare și titlul de campion în ultima zi, chiar în fața rivalei care anul trecut ne-a scos din cărțile calificării. Finanțatorul clubului vasluian a fost surprins de forța tânărului Călin Gheorgiu care a bifat șapte din șapte puncte, dar și de MVP confruntării cu LPS Satu Mare, Alexandru Sachilaru. “Astăzi, la Amara, a fost o zi istorică. Puteam să pățim ca anul trecut, fie să terminăm pe locul 1, fie să ne clasăm pe poziția a 3-a. Iată că am izbutit și suntem campionii Diviziei A și mergem în Superligă de pe primul loc. A fost și o revanșă pentru că am reușit acest lucru chiar în fața echipei care anul trecut ne-a încurcat. Acum, vom aborda cu încredere și curaj Superliga și, așa cum în trecut evoluțiile fabuloase ale echipei FC Vaslui au condus la apariția multor cluburi de copii și juniori, având astăzi fotbaliști la echipele naționale, sperăm ca și noi, Sergentul-Radical Grup Vaslui, să creăm o emulație în rândul copiilor înzestrați și în scurt timp să jucăm în Superligă cu o echipă formată sută la sută din vasluieni. În sezonul următor, vom avea nevoie de acești jucători minunați care ne-au dus în primul eșalon, ei fiind profesorii jucătorilor de mâine. Hai C.S Sergentul-Radical Grup Vaslui! Și acum, dați-mi voie să cânt alături de ei, campionii, campionii, ole, ole, ole! Țin să felicit toată echipa, însă ca orice om, am și eu remarcații mei. Am fost impresionat de doi jucători: Alexandru Sachilaru și Călin Gheorghiu. Primul, un puști care va ajunge mare șahist și căruia îi datorăm astăzi toată lauda pentru victoria directă obținută în fața celor de la Satu Mare și de MVP zilei, Călin Ghiorghiu, care mi-a luat toți banii, adică a obținut 7 victorii din șapte. Glumesc când spun că mi-a luat banii, însă eu am ținut ca să premiez în plus fiecare punct al echipei cu 100 de euro, iar cele șase puncte de astăzi (n.r. ieri) cu 200 de euro”, a declarat Ionel Sandu, unicul sponsor al clubului.
Constantin Grosu, un președinte împlinit: a ajuns în Superligă
Cel mai fericit om de la CS Sergentul Radical Grup este președintele clubului, Constantin Grosu, omul care a îndrăznit să viseze frumos și a crezut că odată și odată tot va ajunge cu Vasluiul în Superligă: “A fost o zi cum nu am mai trăit, emoțională. Au fost meciuri grele, multă tensiune. Pot spune că am îmbătrânit 10 ani în zilele acestea. Vreau să dedic această victorie domnului Sandu, un om sufletist, un om generos și un îndrăgostiti de șah. Nici nu am cuvinte, fără dumnealui astăzi nu am fi ajuns aici, nu ca și calificare, nici fizic. Fiindcă costă toate aceste deplasări. Iar domnul Sandu ne-a ajutat să venim la această confruntare ca niște MVP, cu costumație unitară, de fițe, cu o echipă puternică și cu prime grase. Mă bucur că luând povara financiară de pe umerii mei, împreună cu căpitanul de echipă, domnul Sănduleac, am făcut o strategie perfectă care ne-a dus pe primul loc. Remarc pe toți jucătorii, cei experimentați, transferați de domnul Sandu, care au dat greutate la primele mese și apoi tinerii care ne-au uimit. De exemplu: Alexandru Sachilaru, Ștefan Prisecaru sau Călin Gheorghiu. Dacă Alex, puștiul nostru, a obținut o victorie în ultima zi istorică și decisivă, Călin a fost jucătorul nostru celebral, care a jucat perfect alături de maeștrii echipei noastre”.
Promovare fără înfrângere din Divizia A
REZULTATE… Șahiștii conduși de căpitanul Constantin Grosu au mers perfect în primele patru etape, trecând, pe rând, de ACS Satori Art Slobozia (5-1), ACS Tinerii Spartani Târgu-Jiu (6-0), ACS ACB Ineu (4-2) și Gloria Buzău (3,5 – 2,5), pentru ca în etapa a 5-a să termine la egalitate, scor 3-3, cu ACS Viitorul Urziceni. A urmat victoria fără emoții, 5-1 cu Minerva Brăila. În ultimele două meciuri, Sergentul Radical Grup Vaslui a înfruntat principalele adversare, Phoenix Buzău (3-3) și LPS Satu Mare. Vasluiul a încheiat pe primul loc competiția, cu 13 puncte, podiumul fiind completat de Phoenix Buzău (11 puncte) și LPS Satu Mare (11 puncte). Iată membrii echipei de șah care au reușit performanța de la Amara: Petrov, Sănduleac, Baltag, Moldoveanu, Gheorghiu, Sachilaru și Prisecaru.
Ați băgat „mâna adânc” in salariile angajaților, nu în buzunarul dvs…
Felicitari ! Si sa speram ca nu v-ati injectat cu zeama de exterminare de la finanta mondiala pentru covrig…
Oho,e de mult injectat…