BANI…. Peste o mie de elevi din judetul Vaslui vor primi sprjin financiar pentru a-si continua studiile. Este vorba, mai exact, de 1197 elevi inclusi în programul „Bani de liceu” pentru anul scolar 2022-2023. Numãrul nu este, însã, cel final, întrucât mâine, 21 octombrie, este ultima zi în care mai pot fi depuse contestatii. Potrivit listei initiale publicate de Ministerul Educatiei, 20.487 liceeni vor beneficia, în total, de acest program, cei mai multi fiind în judetele Suceava – 2708 elevi, Iasi – 1985 elevi, Botosani – 1285, iar cei mai putini în Bucuresti – 68 elevi, Covasna – 72 elevi si Ilfov – 83 elevi.
Prin programul national de protectie socialã „Bani de liceu” Ministerul Educatiei acordã lunar un sprijin financiar în valoare de 250 lei pentru elevii din învãtãmântul liceal, pe toatã durata cursurilor. Acestia trebuie sã îndeplineascã o serie de conditii, precum un venit brut pe membru de familie mai mic de 500 lei. Potrivit legii, sunt luate în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu exceptia alocatiei de stat, a alocatiei pentru sustinerea familiei, a burselor de studii sau sociale. Oricare abatere atrage suspendarea plãtii ajutorului financiar. Acesta poate fi sistat atunci când beneficiarul depãseste 20 de absente nemotivate, obtine o medie sub 7 la purtare, nu mai frecventeazã cursurile sau a fost exmatriculat.