spot_img
spot_img
24.8 C
Vaslui
10-iul.-2025

A înjurat polițiștii, i-a amenințat cu un topor și a fost condamnat cu suspendare!

- Advertisement -

CLEMENȚĂ… Neculai Constandache, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Popeni, comuna Zorleni, județul Vaslui, a fost condamnat la un an și 2 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a tulburat ordinea și liniștea publică și a proferat amenințări la adresa unor polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad.

Neculai Constandache, de 55 de ani, din Popeni, comuna Zorleni, a primit sentința, pentru faptele comise pe 31 iulie. a.c. „Condamnă pe inculpatul C.N., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice (faptă săvârșită la data de 31.07.2022). Condamnă pe inculpatul C.N., cu datele de stare civilă de mai înainte, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (faptă săvârșită la data de 31.07.2022 – persoană vătămată L.R.S.). Condamnă pe inculpatul C.N., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (faptă săvârșită la data de 31.07.2022 – persoană L.A.O.). Contopește pedepsele aplicate inculpatului C.N., în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse rezultând pedeapsa finală de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare, care va fi aplicată inculpatului.  Dispune suspendarea executării pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni închisoare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 (nouăzeci) de zile, în cadrul Primăriei comunei Zorleni, jud. Vaslui sau în cadrul Poliției comunei Zorleni, jud. Vaslui, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune pe baza evaluării”, este sentința dată.

Vă reamintim ce fapte a comis Neculai Constandache: în data de 31 iulie 2022, ora 17:30, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, cu privire la producerea unui scandal, pe un drum public, din localitatea Popeni, unde, pe fondul consumului de alcool, bărbatul manifesta un comportament violent, adresând amenințări cu acte de violență și injurii. Echipajul de ordine publică, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, care a intervenit, în temeiul sesizării, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, a fost amenințat cu moartea, bărbatul folosind un topor pentru proferarea de amenințări. Polițiștii au procedat la interceptarea, încătușarea, efectuarea controlului corporal și conducerea persoanei care se manifesta violent, la sediul Poliției, pentru dispunerea măsurilor legale. Polițiștii nu au fost agresați fizic și nici nu au suferit vătămări corporale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.