Final de tur în Liga 5

FOTBALUL MIC… Campionatul celui de-al doilea eșalon județean, Liga a 5-a, și-a consumat duminică ultima etapă din tur. Speranța Drânceni și FC Ghergheleu au obținut victorii la scor, Sporting Vaslui a câștigat, la limită, duelul cu Gloria Mânjești, iar CSO Negrești a pierdut primele puncte din acest sezon.
Așa cum era de așteptat, și ultima etapă a turului în Liga 5 Vaslui a adus multe goluri. Scorul etapei a fost realizat de FC Ghergheleu, care a câștigat pe teren propriu cu ACS Moara Domnească, scor 12-0! Marian Ciofu a marcat de cinci ori în poarta adversă, iar codăeștenii încheie turul pe locul doi, cu 12 puncte. Victorie la scor și pentru Speranța Drânceni, formație care a trecut cu 8-1 de Gloria Puiești. Sporting Juniorul Vaslui a avut meci greu cu Gloria Mânjești, dar s-a impus cu 2-1, în timp ce CSO Negrești s-a întors doar cu un punct de la Delești, 3-3 cu Știința. Prima etapă a returului se va disputa sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 15:00. La finalul sezonului regulat, primele două clasate din fiecare serie vor obține calificarea în play-off. Cele șase formații vor juca în sistem campionat tur-retur, iar ocupantele primelor două locuri vor promova direct în Liga 4, în timp ce echipele clasate pe locurile 3 și 4 vor merge la barajul de menținere/promovare, unde vor întâlni formațiile de pe locurile 9 și 10 din Liga 4. Echipele care nu vor prinde play-off-ul Ligii 5 vor putea evolua în play-out.
Liga 5, Seria 1 Huși-Bârlad, etapa a 5-a:
- Avântul Băcani – Recolta Berezeni 1-3
- Speranța Drânceni – Gloria Puiești 8-1
- Viitorul Zorleni – Olimpia Stănilești 5-0
Clasamentul Seriei Huși-Bârlad:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Speranța Drânceni 5 5 0 0 28-7 15
- 2 Recolta Berezeni 5 4 0 1 20-7 12
- 3 Avântul Băcani 5 3 0 2 19-11 9
- 4 Viitorul Zorleni 5 2 0 3 10-10 6
- 5 Olimpia Stănilești 5 1 0 4 6-15 3
- 6 Gloria Puiești 5 0 0 5 3-36 0
Liga 5, Seria 2 Vasui-Vest, etapa a 5-a:
- Știința Delești – CSO Negrești 3-3
- FC Focșeasca – Viitorul Rebricea 3-2
- Vulturul Bălteni – Avântul Zăpodeni (amânat)
Clasamentul Seriei Vaslui-Vest:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 CSO Negrești 4 3 1 0 30-5 10
- 2 Știința Delești 5 3 1 1 16-13 10
- 3 Viitorul Rebricea 4 3 0 1 32-6 9
- 4 FC Focșeasca 5 3 0 2 18-12 9
- 5 Avântul Zăpodeni 4 0 0 4 2-29 0
- 6 Vulturul Bălteni 4 0 0 4 5-38 0
Liga 5, Seria Vaslui-Est, etapa a 5-a:
- FC Ghergheleu – ACS Moara Domnească 12-0
- Star Tătărăni – Avântul Solești 2-4
- Sporting Vaslui – Gloria Mânjești 2-1
Clasamentul Seriei Vaslui-Est:
Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Sporting Vaslui 5 5 0 0 21-6 15
- 2 FC Ghergheleu 5 4 0 1 28-10 12
- 3 Avântul Solești 5 3 0 2 20-10 9
- 4 Gloria Mânjești 5 2 0 3 17-14 6
- 5 Star Tătărăni 5 1 0 4 9-14 3
- 6 ACS M. Domnească 5 0 0 5 1-42 0