Marţi, în Grupul de lucru pentru chestiuni Schengen, va avea loc o primă discuţie privind propunerea de rezoluţie a Consiliului UE cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a postat marţi eurodeputatul PSD Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook. De asemenea, cu acest prilej, „vor fi analizate concluziile parţiale ale raportului realizat de Comisia Europeană privind protecţia frontierelor de către România şi Bulgaria, cu rezultate pozitive pentru ţara noastră”.
„Îngrijorător este că, în paralel, separat de România şi Bulgaria, există şi o propunere de rezoluţie privind Croaţia, ceea ce poate conduce la o aderare separată la spaţiul Schengen”, a estimat Negrescu, care este vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES). Eurodeputatul mai afirmă şi că în şedinţa de săptămâna aceasta a Comisiei Europene, „la iniţiativa comisarilor social-democraţi, se va discuta despre implicarea directă şi clară a executivului european pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen”.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/grupul-de-lucru-pentru-schengen-va-avea-marti-o-prima-discutie-privind-aderarea-romaniei-2151097