SPORT

“Am intrat relaxați și ne-am făcut meciul greu”

PE FINAL… CSM Vaslui a obținut o victorie importantă, cu CSM Odorheiu Secuiesc (26-25), în penultima etapă a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Interul Gabriel Cumpănici a marcat golul victoriei în ultima secundă a meciului, cu un șut de la jumătatea terenului.

Eroul Vasluiului a vorbit după meciul cu CSM Odorheiu Secuiesc și recunoaște că meciul de la finalul săptămânii trecute a fost mult mai greu față de partida câștigată, tot pe final, la Timișoara. “Toate cele patru victorii pe care le-am avut în sezonul ăsta au fost la un gol în ultimele secunde. Așa cum am crezut și la Timișoara, așa s-a întâmplat și cu Odorhei. Am crezut că putem marca, chiar dacă s-a întâmplat în ultima secundă. A fost mult mai greu cu Odorhei. Probabil am intrat relaxați și ne-am făcut meciul greu. Urmează un nou meci foarte greu, la Focșani, dar noi mergem la victorie”, a spus Gabriel Cumpănici. În ultima etapă a turului, CSM Vaslui va juca, în deplasare, cu CSM Focșani 2007, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 18:30. În clasament, CSM-ul se află pe locul 11, cu 12 puncte, în timp ce vrâncenii sunt pe 6, cu 22 de puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button