SPORT

Prima remiză a sezonului pentru vasluieni

DRAMATIC… CSM Vaslui, egal spectaculos cu CSM Focșani, scor 29-29 (13-16), în ultima etapă a turului din Liga Zimbrilor. Handbaliștii vasluieni au fost conduși aproape pe toată durata partidei, dar au revenit pe final și puteau obține victoria. Au avut ultimul atac, însă Florin Acatrinei a ratat.

Echipa masculină de handbal a CSM Vaslui a încheiat turul cu un rezultat de egalitate, scor 29-29, pe terenul celor de la CSM Focșani 2007. Rezultatul este unul echitabil, după cum au decurs ostilitățile. Vrâncenii au condus pe tabelă în majoritatea timpului, însă, CSM-ul au stat aproape, iar pe final a avut chiar șansa de a câștiga. Rezultatul este unul încurajator pentru echipa antrenată de Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu, ținând cont că focșănenii formează o echipă puternică, aflată aproape de podium, pe locul 5. Golurile Vasluiului au fost reușite de Florin Acatrinei (8), Gabriel Cumpănici (5), Silvian Amihăesi (5), Maksym Karamyshev (4), Andrei Popa (3), Vladimir Carali (2), Bogdan Cîrchea (1) și Alexandru Ionescu (1). În runda următoare, prima a returului, Vasluiului va juca, în deplasare, sâmbătă, 2 decembrie, cu Steaua București. În clasament, CSM-ul se află pe locul 11, cu 13 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button