Local

Peste 9.000 de materiale pirotehnice confiscate de jandarmii vasluieni în luna decembrie (FOTO)

CAPTURĂ EXPLOZIVĂ… În ultima perioadă, în urma acțiunilor desfășurate, jandarmii au depistat 11 persoane care ofereau spre vânzare sau dețineau articole pirotehnice din categoria celor interzise. Asupra acestor persoane au fost găsite un număr total de 9000 de astfel de materiale interzise pentru deținere sau comercializare. În majoritatea cazurilor, aceste fapte au fost constatate de jandarmi în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad, unde persoanele în cauză încercau să le comercializeze ambulant sau la tarabă.

„Pentru persoanele depistate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, Jandarmeria Vaslui recomandă cetățenilor: să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate; să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii; să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie. De asemenea, în următoarea perioadă vor mai fi desfășurate astfel de acțiuni pentru prevenirea și stoparea fenomenului infracțional privind regimul materiilor explozive”, a precizat Alexandru Vatavu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vaslui.

2 comentarii

  1. Sigur au fost confiscate? Nu există zi în care să nu bubuie demen.ții și retard…ații, din prânz și până după miezul nopții! Și cei care vând trebuie amnedați! Ce lume înapoiată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button