Brodocul și-a adus un colos de aproape 2 metri în apărare!
A SEMNAT… Rapid Brodoc a anunțat transferul fundașului francez Terry Desrues (21 de ani), de la echipa secundă a celor de la FC Chambly. Desrues a făcut junioratul în Portugalia, la Tondela, iar la U23 a evoluat pentru cei de la Belenenses.
Brodocul a făcut o nouă achiziție! Formația pregătită de Romică Dorin l-a adus pe Terry Desrues, un fundaș central de 1,95 metri, care vine de la FC Chambly B. „Terry Desrues este oficial jucătorul nostru! În vârstă de 21 de ani. Terry este născut în Franța, însă a făcut junioratul în Portugalia, evoluând la tineretul clubului Tondela, după care a îmbrăcat tricoul lui Belenenses, club ce activează în ligile inferioare lusitane. La aproape 2 m înălțime, Terry se impune prin statură, dar și prin calitățile fotbalistice. Mult succes!”, au anunțat rapidiștii. Brodocul luptă pentru evitarea retrogradării în Liga 4. După 15 meciuri, echipa din suburbia Brodoc ocupă locul 9, penultimul în Seria 1, cu 10 puncte. În această iarnă, „alb-vișinii” vor mai disputa trei partide de verificare, pe 17 februarie, cu USV Iași (locul 2 în Liga 4 Iași), pe 25 februarie, la Roman, cu Foresta Suceava, și pe 4 martie, la Vaslui, cu juniorii U19 de la LPS Vaslui.