Extern

Cel mai în vârstă președinte american în viață primeşte îngrijiri paliative la domiciliu. Jimmy Carter are 98 de ani

Jimmy Carter este cel mai vârstnic preşedinte american în viaţă. Fostul preşedinte democrat, care a ocupat funcţia supremă de la Casa Albă din 1977 până în 1981, a ales să rămână în reşedinţa lui, în mijlocul celor apropiaţi, „în locul unei intervenţii medicale suplimentare”, a precizat Carter Center într-un comunicat, scrie Agerpres.

Familia Carter a cerut presei să îi respecte intimitatea în această perioadă.

Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Twitter, Jason Carter, unul dintre nepoţii fostului preşedinte al Statelor Unite, a dezvăluit că i-a văzut pe cei doi bunici ai lui în ziua precedentă. „Sunt împăcaţi şi, ca întotdeauna, casa lor este plină de iubire”, a adăugat el.

Acordurile de la Camp David

Numeroşi politicieni americani au ţinut să salute cariera fostului preşedinte, ales în funcţia supremă de la Casa Albă în 1976, într-o Americă încă marcată de Scandalul Watergate, care l-a forţat pe preşedintele Nixon să demisioneze..https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/cel-mai-in-varsta-presedinte-american-in-viata-2243613.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button