ExternUltima ora

Băiat de 13 ani, salvat în Turcia la 108 ore de la cutremur

Un băiat de 13 ani din Turcia a fost scos în viaţă de sub dărâmături vineri, la 108 ore după cutremurul care a provocat moartea a peste 500 de persoane în estul Turciei, informează presa turcă.

Băiatul, salvat în oraşul Ercis, cel mai afectat de cutremurul cu magnitudinea 7,2 de duminică, a fost dus la spital cu o ambulanţă, după ce i s-a pus un guler cervical, anunţă postul NTV.

El este cea de a doua persoană salvată în interval de câteva ore după ce joi seară un tânăr de 18 ani a fost scos de sub dărâmături.

Peste 180 de persoane au fost găsite în viaţă sub clădiri prăbuşite din cauza cutremurului care s-a produs duminică, cu puţin timp înainte de ora locală 14.00 (11.00 GMT).

Joi seară, bilanţul morţilor era de 535, iar cel al răniţilor de 2.300.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button