DECEDAT… Teribilul accident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN24, în apropiere de Mărul de Aur. Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că victima, un bărbat de 60 de ani, se deplasa pe carosabil, fără să poarte vestă reflectorizantă sau o lanternă care să-i semnalizeze prezența. A fost observat de către șoferul mastodontului și acesta a încercat să-l evite. A tras de volan, dar bătrânul a fost agățat de vagon și ucis pe loc. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, dar salvatorii nu au putut decât să constate decesul. De asemenea, polițiștii de la rutieră l-au testat pe șoferul autotrenului ,dar rezultatul a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost deschis dosar penal și se fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs accidentul.
Mulți pietoni inconțtienți… nu circulă reulamentar pe partea stângă a carosabilului..Mai multă propagandă dar și sancțiun i împotriva acestor neglijenți care își pun viața în pericol.
Mârlanul beat aude….. Dar nu-i ajunge la așa-zisul creier.
Deci, se numește SELECȚIE NATURALĂ.
Prostia este că săracul șofer va fi plimbat pe la diverși dăștepți de la toate instituțiile (in)competente…..