România primeşte foarte mulţi bani de la Uniunea Europeană şi tot ce are de făcut este să îi folosească pentru investiţii. Obiceiul binecunoscut de a ne plânge că nu avem cu ce şi că de aceea nu putem face mare lucru ar trebui anulat. Fondurile puse la dispoziţia noastră în prezent sunt uriaşe, este necesar doar să venim cu proiecte de îmbunătăţire, pentru ca ţara să funcţioneze la nivelul statelor din Occident. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, ne reaminteşte câţi bani europeni sunt în dreptul numelui României şi ne îndeamnă să îi investim, ca să atingem adevăratul nostru potenţial.
Furtul este furt
Pragul pentru abuz în serviciu, adică, până la ce sumă maximă de bani poţi fura, dacă eşti într-o funcţie publică, fără să fii pedepsit. Ideea ca acest prag să fie până în suma de 50.000 de euro urma să facă parte din noul Cod de Procedură Penală şi trecuse deja de vot în Senat, când a fost filmat interviul cu vicepreşedintele Comisiei Europene. Propunerea de lege ajunsese în Camera Deputaţilor, dar între timp, politicienii din România au înţeles că furtul este furt şi au renunţat la amendamentele care încurajau practic folosirea banilor publici în scopuri personale.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/frans-timmermans-romania-ar-fi-trebuit-sa-fie-in-schengen-de-mult-e-trasa-la-raspundere-pentru-ceva-in-care-are-rol-putin-sau-deloc-2308281