Cuvintele Mântuitorului sunt viatã si putere, nu logicã si argumentatie

TREZIREA…Cuvântul lui Dumnezeu într-o societate consumistã poate fi judecat în mai multe chei, fiindcã noi, cei care formãm societatea cotemporanã, nu mai considerãm egoismul, desfrânarea sau neascultarea pãcate, ci le vedem ca pe niste virtuti. Preotul Aurel Zlat de la Biserica „Sf Spiridon” din Bârlad ne poartã într-o frumoasã prelegere a cuvântului lui Dumnezeu, într-o societate în care valorile s-au inversat. Eseul acestuia este ca un strigãt pentru cei care au intrat în adormire sau, mai bine zis, umblã somnambuli într-o lume virtualã creatã pentru ei, bazatã pe consumism.

Preot Aurel Zlat

Într-o societate umanã contemporanã care cultivã în mod dezastruos: egoismul, consumismul, izolarea, desfrânarea, neascultarea, îndepãrtarea lui Dumnezeu din creatie, distantarea (fizicã si socialã), neîncrederea, confuzia etc., cuvântul lui Dumnezeu care ne învatã iubirea milostivã, iertarea, postirea, smerenia, pare anacronic, depãsit pentru unii. Abaterea de la credintã nu este atât ateismul, ca negare teoreticã a lui Dumnezeu, cât mai degrabã ateismul practic, care nu-i decât închinare la idoli. Este situatia în care Dumnezeu sfârseste prin a fi o referintã palidã, îndepãrtatã, aproape inexistentã, încât omul ajunge sã creadã cã averile îi garanteazã viitorul. În realitate, viata noastrã este cuprinsã în taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu care extinde comuniunea Sfintei Treimi la nivelul creatiei. Viata noastrã nu poate fi epuizatã în vreo învãtãturã abstractã exprimatã într-un sistem ideologic rationalist si nici nu poate fi redusã la un cod moral, la o anumitã conduitã. Viata trimite la Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, deoarece „întru El era viata si viata era lumina oamenilor” (Ioan 1,4).

Cuvintele Cuvântului

Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturã, cuvintele lui Hristos reprezintã întelepciunea, întelepciunea sfintilor si a poporului mãrturisitor al dreptei si mântuitoarei credinte. Este de fapt lectio divina, prelegerea despre Dumnezeu cu Dumnezeu, Care ar trebui sã inspire toate discursurile si cuvintele care conceptualizeazã experiente si realitãti umane civilizationale. Cuvântul lui Dumnezeu, în esentã, trebuie sã fie cupola asezatã peste cuvintele noastre umane multiple din domeniile particulare de culturã, stiintã sau artã, perpetuate din generatie în generatie, care, firesc, toate ar trebui sã se articuleze la cuvintele lui Hristos, Adevãrul si Viata oamenilor. (Pr. Prof. Dr. Gheorghe Petraru, Parohia ortodoxã, în Teologie si Viatã, nr. 5-8, 2015). Societatea secularizatã si consumistã în care trãim ne propune o multime de solutii lumesti, care sã aducã si sã întretinã – vremelnic – o bunãstare si o bucurie limitatã în timp si care, cel mai adesea, se prezintã a fi rãspunsul cãutãrilor noastre. Cât de mare este dezamãgirea noastrã atunci când constatãm cã dragostea, bucuria si pacea nu au nimic de-a face cu cele ale lumii, pentru cã nu îsi au izvorul în lume, ci în Dumnezeu, si pentru cã, de multe ori, nu stim sã le cãutãm în perimatele Sfinte Scripturi. Or, El Însusi, în marea Sa dragoste si milostivire, vine sã ni le punã la dispozitie, fãcându-le accesibile tuturor.

Societatea supraabundentei prescrie retete surogat

Vointa unei cresteri constante a prosperitãtii si a unui consum neînfrânat antreneazã în mod inevitabil o utilizare disproportionatã a resurselor naturale si o epuizare a lor. Lumea, creatã de Dumnezeu si datã omului „ca sã o lucreze si sã o pãzeascã” ( Facerea 2, 15), este supusã consecintelor pãcatului omenesc: „Fiindcã fãptura a fost supusã desertãciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nãdejde însã cã si ea va izbãvi din robia stricãciunii, ca sã fie pãrtasã la libertatea mãririi fiilor lui Dumnezeu. Cãci stim cã toatã fãptura împreunã suspinã si împreunã are dureri pânã acum” (Romani 8, 20-22). Societatea supraabundentei prescrie retete surogat de delectare imediatã, de orisice plãceri materiale. Consumismul care îi înrobeste pe multi nu-i lasã sã–si rãstigneascã patimile si poftele. Nimeni nu vrea sã pãtimeascã, sã se rãstigneascã si sã–si punã frâu. Pânã la urmã este rãstignit de pãruta lui libertate, pe care o iroseste, si astfel se vatãmã si suferã din cauza abuzului ei înselãtor. Dar bucuria se va ascunde întotdeauna în nevointa cu mãrime de suflet, în înfrânarea de bunãvoie si în mustrarea de sine, de care avem negresit trebuintã. Rãstignirea de sine si omorârea patimilor ne dãruiesc Învierea si pregustarea Raiului. Încercãrile acestei vieti nu vin asupra noastrã sã ne chinuiascã, sã ne tiranizeze, ci sã ne ofere ceea ce de bunãvoie n-am ales: rãstignirea omului nostru vechi.

Povete din Vietile Sfintilor

PATERIC…Cuvintele Mântuitorului prind viatã, lucreazã din interiorul fiintei omenesti, devin îndumnezeitoare. Propovãduirea cuvintelor lui Hristos în Bisericã este precedatã de predica apostolilor, care mãrturisesc despre mesianitatea si dumnezeirea lui Hristos, având drept sprijin profetiile Vechiului Testament. Este pentru prima datã în istoria omenirii când cuvintele sunt viatã si putere, iar nu logicã si argumentatie. Din Pateric (n.r. Vietile Sfintilor): “Zis-a avva Daniil: ne-a povestit nouã avva Arsenie cã pentru el, desi poate chiar el era. Cã sezând un bãtrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: vino si îti voi arãta lucrurile oamenilor de azi. Si sculându-se, a iesit si l-a dus pe el într-un loc si i-a arãtat un arap tãind lemne si fãcând o sarcinã mare si acela se ispitea sã o ridice, dar nu putea. Si în loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai taia lemne si adãuga peste sarcinã. Si aceasta o fãcea vreme îndelungatã; si mergând putin mai înainte, iarãsi i-au arãtat lui un om stând lângã un lac si scotînd apã dintr-însul si turnând-o într-un jgheab gãurit, din care curgea iarãsi în lac (…)”.