O navă românească e în pericol să se scufunde în urma unui accident naval în Portul Reni, din Ucraina. Este vorba despre o barjă încărcată cu peste o mie de tone de îngrășământ, mai exact sulfat de amoniu. Nava, care era ancorată, a fost lovită de o altă navă care transporta animale.
În urma impactului, barja românească a început să ia apă și să se scufunde, moment în care a fost lansat un apel de ajutor. Un remorcher românesc a împins barja avariată spre malul românesc al Dunării. Nava care a lovit-o a fost sechestrată timp de trei zile de autoritățile ucrainene. Armatorul român a cerut reținerea navei, pentru despăgubiri. Din fericire, nu au existat victime în urma incidentului naval.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/o-barja-romaneasca-incarcata-cu-o-mie-de-tone-de-sulfat-de-amoniu-a-fost-lovita-in-portul-reni-din-ucraina-si-e-pe-jumatate-scufundata-2316863