spot_img
spot_img
27.3 C
Vaslui
20-iul.-2025

Jandarmii vasluieni donează sânge pentru a salva vieți! (FOTO)

- Advertisement -

CAMPANIE UMANITARĂ… Jandarmii vasluieni s-au alăturat campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”. În luna aprilie, Jandarmeria Română, în parteneriat cu Patriarhia Română, desfășoară campania „Donează sânge! Salvează o viață!”. Astfel, în această perioadă, 20 de jandarmi vasluieni s-au prezentat la centrele de transfuzie pentru a dona sânge, din Bârlad și Iași.

„Ca de fiecare dată, jandarmii vasluieni s-au alăturat bucuroși inițiativei, continuând astfel misiunea de a face bine prin dăruirea a 9 litri de sânge celor ce au nevoie. Nevoia de sânge este constantă, iar prin acest gest jandarmii dau dovadă de solidaritate față de cei aflați în suferință, pentru care o picătură de sânge poate să facă diferența dintre viață și moarte. Aceasta este prima acțiune de donare colectivă de sânge organizată la nivelul unității din acest an, anul trecut fiind organizate 5 astfel de activități. Pe această cale, jandarmii vasluieni invită pe toți cei care înțeleg importanța acestui gest nobil să le urmeze exemplul”, a precizat Alexandru Vatavu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Județului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Acesti analfabeti functionali care nu aveau unde sa se angajeze au poposit pe la diverse institutii si acum sunt mari functionari, numai aere si greata pe ei, au si grade, o adevarata mizerie a statului roman, ii vad zi de zi in diverse circumstante (comportament in: benzinarii, spalatorii, magazine, spatii comerciale, crisme).
    Cum spunea un amic al meu: nu ai educatie nu existi !
    Cel mai grav este ca mare majoritate a plozilor acestor oameni au acelasi format ca si parintii.
    Am spus marea majoritate, sunt si oameni cu caracter dar acestia sunt pe cale de disparitie.

    • Corect …. mai mult e reclama … in plus nu e vorba de jandarmi, politisti, actori, artisti etc, e vorba de oameni dar se pare ca in ultimul timp se discuta doar de grade si functii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.