Local

S-a dat legea! Cinematograful Modern poate fi demolat!

TĂRĂGĂNARE… Preluat de Consiliul Local Vaslui  de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România (RADEF), cinematograful Modern din municipiul Vaslui, care se află într-o stare avansată de degradare, va putea fi demolat. Asta după ce Parlamentul României a emis Legea nr. 10 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023. La articolul 4, alin. 11 scrie că “În situaţia în care imobilul preluat de autorităţile administraţiei publice locale în condiţiile prezentei legi nu mai poate fi utilizat/reabilitat, acesta poate fi demolat şi terenul aferent poate fi utilizat pentru realizarea unui alt obiectiv de interes public, conform hotărârii consiliului local al comunei/oraşului/municipiului”.

Primăria Vaslui anunța încă din luna septembrie 2022 preluarea cinematografelor Modern și Independența de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România. Înainte de a prelua cele două clădiri, municipalitatea le-a expertizat tehnic, iar rezultatel au arătat că doar un singur cinematograf are șanse mari să fie salvat. “Cinematograful „Modern” este propus de expertul tehnic pentru demolare, pentru că nu rezistă decât cu niște costuri imense”, anunța primarul Vasile Pavăl la sfârșitul anului 2021. Acum, edilul are și legea 10/2023 de partea sa, care îi permite să distrugă focarul de mizerie în care s-a transformat Cinematograful Modern, dând zonei respective o altă utilitate, mult mai practică pentru vasluieni. Potrivit articolului 4, alin.11 din respectiva lege, „în situaţia în care imobilul preluat de autorităţile administraţiei publice locale în condiţiile prezentei legi nu mai poate fi utilizat/reabilitat, acesta poate fi demolat şi terenul aferent poate fi utilizat pentru realizarea unui alt obiectiv de interes public, conform hotărârii consiliului local al comunei/oraşului/ municipiului”. În ultimii ani, cele două cinematografe din municipiul Vaslui au devenit subiecte de interes pentru formațiunile politice doar în campania electorală, când s-au făcut tot felul de promisiuni vasluienilor. În prezent, administrația publică locală are și legea și fondurile necesare pentru rezolvarea problemei celor două clădiri, care se tot tărăgănează de la un an la altul.

12 comentarii

  1. Sa vedem cum îl demolează, că sa nu afecteze structura de rezistenta a blocului!!!! E naspa treabă, trebuie profesioniști, altfel o să doarmă lumea la neamuri😉

  2. Iese Pavăl la pensie și nu vedem noi cinematograful Modern demolat. Câți ani sunt de când primarul tot demolează CET-ul pentru investitorii strategici

  3. Clădirea respectivă este complet degradată, creștea și un boschet pe ea.
    E bine că o demolează sper să se construiască tot o sală de spectacole, civilizată, modernă, să nu mai meargă lumea în mucegaiul, sărăcia, mirosul de vechi și frigul din Casa de Cultură!

  4. Mană cerească pentru primarul Vasile Pavăl. Licitații pentru demolarea cinematografului, firme agreate de primar, materiale rezultate din deomolare revândute. Hoții peste hoții.

  5. Să văd cum o sa faceti cu blocul lipit de Cinematograf….ce nesimțiți….cica s-a degradat….a fost lăsat să se degradeze….intentionat….ca sa faca prostul de Vasile Săracul ( Vasile Paval) smecherii cu terenul….sa l vândă la vreun șmecher….sau sa faca un parc, parcare….ca doar este nevoie sa se vândă pavele, birouri…contracte cu niste comisioane bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button